Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinie Daniel Dăianu: Despre ce legitimitate vorbim în mişcarea patronală

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 octombrie 2010 ·

u de ieri de azi se vorbeşte despre necesitatea unei coagulări a mişcării patronale în România, care să permită o mai bună reprezentare a cercurilor de afaceri în dialogul social, în articularea intereselor lor în relaţia cu cei care formulează şi aplică politici publice (economice). Acum, precum afirmă chiar oficiali ai săi, mişcarea patronală este excesiv de fragmentată, supusă unor influenţe parohiale şi uneori cu vinculaţii politice mai mult sau mai puţin vizibile. Această stare se reflectă şi în funcţionarea Consiliului Economic şi Social, care este departe de menirea sa iniţială (sau de pe hârtie).

În cea mai mare parte, organizaţiile patronale autohtone reacţionează la evenimente, nu au capacitatea de a formula poziţii cu bătaie lungă, care să se sprijine pe specializare profesională, pe demersuri analitice solide. Cei care invocă MEDEF (din Franţa), CBI (din Marea Britanie), CONFI (din Italia) etc. recurg la modele care s-au conturat de-a lungul timpului; avem de-a face cu exemple din care se poate învăţa multe, fără îndoială. Deşi mărturisesc că am îndoieli că se va ajunge la o funcţionare analogă a reprezentării organizaţiilor de afaceri în România. Cred însă, în mod ferm, că o coagulare este posibilă. Circumstanţele cer aşa ceva: mă refer la criza economică de mare amploare, la nevoia de a regândi modelul de creştere economică în România, necesitatea ca organizaţiile economice cu greutate să opereze ca autentici "stakeholders" (părtaşi) - cu interes funciar în dezvoltarea economică a ţării şi nu în simpla maximizare a profiturilor într-un orizont limitat de timp. Şi nu în cele din urmă, am în minte modul în care interesele economice ale economiei româneşti sunt promovate în discuţii cu directoratele generale ale Comisiei Europene, în comitete specializate ale Parlamentului European (care are drept de co-decizie legislativă), în dezbateri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Armenia anunță recunoașterea statului Palestina

G4Media acum o ora
Ministerul armean al Afacerilor Externe a anunțat vineri că recunoaște statul Palestina cu scopul de a se sprijini procesul de pace în Orientul Mijlociu, subliniind totodată “situația critică din Gaza”, transmite agenția AFP. „Reafirmându-și loialit

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°