Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poluarea cu aluminiu din Ungaria nu va afecta calitatea apelor româneşti în următoarele 24 de ore, declară oficialii de la Bucureşti

Publicat in Romania Libera, marți 5 octombrie 2010 ·

Valorile maxime ale concentraţiilor de poluanţi provenite în urma incidentului ecologic din dreptul localităţii Ajka, Ungaria, nu vor fi depăşite pe teritoriul României, a precizat, marţi, pentru Agerpres, Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), într-un comunicat de presă. "Ministerul Mediului şi Pădurilor a primit informaţii de ultimă oră privind evoluţia incidentului ce a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 4 octombrie 2010, în dreptul localităţii Ajka, Ungaria. Astfel, în conformitate cu ultima actualizare a datelor recepţionate, spargerea unui bazin de stocare a reziduurilor chimice provenite în urma prelucrării bauxitei a cauzat scurgerea a peste 600.000 mł de deşeuri cu un Ph de 12-13 în pârâul Torna, afluent al râului Marcal aflat în vestul Ungariei" - se arată în document.

Totodată, conform estimărilor specialiştilor, în următoarele 24 de ore, nu se vor înregistra depăşiri ale valorilor maxime admise ale concentraţiilor de poluanţi pe teritoriul României. "Ministrul Laszlo Borbely a contactat persoanele de decizie din Guvernul Ungariei, aceştia confirmând că la această oră nu există pericol de poluare în Dunăre, pe teritoriul României. Ministerul Mediului şi Pădurilor monitorizează permanent calitatea apelor, urmând a informa orice modificare privind depăşiri ale parametrilor normali", au dat asigurări oficialii MMP.

Guvernul ungar a decretat, marţi, starea de urgenţă în trei districte din vestul ţării, în urma avariei survenite luni la rezervorul unei instalaţii de producere de alumină, în urma căreia cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa, relatează agenţiile MTI şi Reuters. Starea de urgenţă este în vigoare pentru districtele Veszprem, Gyor-Moson-Sopron şi Vas, iar scurgerea roşiatică provocată de explozia unui rezervor aparţinând fabricii de alumină a provocat o catastrofă ecologică ce ameninţă mii de persoane, a declarat pentru MT

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum o ora
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°