Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joaca de-a presedintele

Publicat in Ziare.com, marți 5 octombrie 2010 ·

Patru zile, atat a fost Mihai Stoica presedinte al gruparii FC Vaslui. Functie onorifica, de imagine, din moment ce nu a fost semnat niciun contract. Patru zile i-au trebuit fostului manager al Unirii Urziceni sa realizeze ca lucrurile sunt "mult mai grave" decat isi imagina.

La o prima citire, lucruri "mult mai grave decat imi imaginam" suna rau, foarte rau. Te astepti ca stadionul sa fie pe punctul de a se prabusi, ca vistieria sa fie goala, ca jucatorii sa fie in drum spre LPF si, colac peste pupaza, ca Fiscul sa efectueze un control amanuntit. Plus multe altele.

In realitate, aceasta sintagma panicarda folosita de Mihai Stoica pentru a-si motiva plecarea de la Vaslui inseamna doar ca acolo exista un antrenor, competent sau nu, asta nu e foarte important, care are un contract ca la carte. Exista un Lopez Caro, exemplu pentru toti tehnicienii din Romania, tineri sau mai in varsta, care prefera sa fie scalvi la stapan, pasibili de a fi demisi la fiecare vis urat al patronului. Dincolo de aptitudinile sale profesionale, tehnicianul spaniol este si trebuie sa fie un exemplu in ceea ce priveste raporturile dintre conducatorul clubului si antrenorul echipei.

Asta a gasit Mihai Stoica la Vaslui si a plecat. Dupa 4 zile, fara a uita sa precizeze ca se afla in relatii excelente cu Adrian Porumboiu si ca este dispus sa revina in Moldova la iarna, daca problemele "mult mai grave decat isi imagina" vor fi rezolvate.

In fapt, Meme nu a facut decat un singur lucru. El a legitimat intr-un fel pleiada de jigniri si iesiri necontrolate ale lui Porumboiu la adresa lui Lopez Caro. Daca pana acum exista o intrebare oarecum fireasca ("nu o fi Porumboiu asta nebun daca il tot ataca pe un antrenor care a trecut si pe la Real Madrid?") in mintea fiecaruia, acum problema se pune altfel, din moment ce si unul din cei mai competenti manageri d

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 4 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 9 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 9 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 8 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 8 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 10 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 9 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°