Nevoia de finalizare a unui proiect important îl obligă pe titularul acestei rubrici ca, pe parcursul lunii octombrie, să renunţe la tradiţionalul comentariu zilnic.

Minutul de lectură

Asta nu înseamnă că renunţă şi la rubrică. În spaţiul obişnuit vă veţi întâlni, de luni până sâmbătă, cu un fragment dintr-o carte.

În speranţa că mari maeştri ai literaturii vor găsi o gazdă bună în acest colţ de pagină, care are ambiţia de a deveni şi o recomandare, vă doresc lectură plăcută!

Astăzi, un fragment din Gabriel Garcia Marquez, cu inegalabilul său stil din „Toamna patriarhului".

„... dar în pofida iminenţei şi a mărimii conspiraţiei el nu făcu niciun gest ce ar fi putut trezi bănuiala că o descoperise, ci la ora prevăzută îi primi ca în fiecare an pe invitaţii gărzii lui personale şi-i pofti să se aşeze la masa banchetului şi să servească aperitivele până avea să sosească generalul Rodrigo de Aguilar să ţină toastul de onoare, stătu de vorbă cu ei, râse cu fiecare în parte, pe când ofiţerii se făceau că se distrează, dar îşi priveau pe furiş ceasurile, şi le duceau la ureche, şi le întorceau, era douăsprezece fără cinci şi generalul Rodrigo de Aguilar nu mai sosea, era o căldură ca-n sala cazanelor de pe un vapor, şi mireasmă de flori, de gladiole şi de lalele, de trandafiri care-şi desfăceau petalele în salonul acela închis, cineva deschise o fereastră, am respirat cu toţii, ne-am uitat la ceas, am simţit o adiere gingaşă dinspre mare aducând un miros de bunătăţi fragede ca la un ospăţ de nuntă, asudau cu toţii în afară de el, pătimeam cu toţii din pricina zăpuşelii din acel moment sub strălucirea neumbrită de nimic a animalului vetust care clipea cu ochii deschişi într-un spaţiu propriu rezervat în altă epocă a lumii, noroc, zise, mâna necruţătoare, dar semănând ca un crin ofilit, ridică iar cupa cu care închinase toată seara fără să b