Comisia Europeană a cerut Guvernului clarificări privind ordonanţa pentru creditele populaţiei. Actul normativ, care a stârnit un adevărat război întrebancheri şi clienţi, transpune în legislaţia românească prevederi ale unor directive europene, potrivit Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului.

Potrivit Asociaţiei Române a Băncilor însă, ordonanţa încalcă legislaţia europeană. Bancherii au ameninţat încă din vară că se vor adresa Comisiei Europene dacă Bucureştiul nu renunţă la unele prevederi din controversata ordonanţă, în principal la prevederea că aceasta se aplică şi retroactiv la contractele vechi.
Se pare că acum Bruxellesul a făcut primul pas în direcţia unei eventuale sancţionări a României : a cerut primele explicaţii oficiale legate de felul în care s-au transpus în ordonanţă directivele europene.
Tot la presiunile bancherilor, Comisia Europeană a cerut guvernului să se angajeze prin ultima scrisoare de intenţie să corecteze ordonanţa, ceea ce guvernul a şi făcut.
Problema este că acum ordonanţa este deja adoptată de Senat şi mai trebuie să treacă de Camera Deputaţilor şi să fie promulgată de preşedintele Traian Băsescu pentru a intra în vigoare iar presiunile sunt mari de ambele părţi.
Vă reamintim, ordonanţa 50 transpune în legislaţia românească Directiva Europeană 48 care elimină comisionul de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi cere calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial. Lea Berzu