Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindromul democratiilor ineficiente (2)

Publicat in Contributors.ro, marți 5 octombrie 2010 ·

Schimbarile regulilor jocului Independent de criza in care ne aflam,  si inaintea ei, statele cu vechi traditii democratice si cu puternice institutii ale statului de drept au observat futilitatea mijloacelor care stau la dispozitia lor in lupta cu elemente anti-democratice, care incepeau sa submineze societatea democratica in care actionau. Aceste mijloace au fost luate, asa cum este necesar intr-o democratie functionala, prin promulgarea unor legi speciale propuse de executiv, legiferate de legislativ si impuse de justitie. Bineinteles ca aceste legi si organismele de exercitare a prerogativelor de implementare au fost rezultatul unui consens nepartizan in legislativele respective. Intr-un cuvant, realizarea unei aliante democratice pentru “salvarea” democratiei. Surprinzator sau nu, primele state (din cate stiu eu) care au adoptat asemenea masuri au fost statele in care legislatia anglo-saxona prevaleaza. Fara a intra in motivele  acestui lucru, pot mentiona numai ca impunerea si folosirea “precedentului” in aceasta metoda judiciara permite o eficienta sporita. Aceasta legislatie impotriva elementelor criminale, care cu ajutorul normelor unei democratii functionale o submineaza din interiorul ei, este bazata pe principiul moral al auto-apararii individuale si sociale. Legislatia respectiva  si organismele de exercitare a prerogativelor prin delegarea anumitor functii justitiare  suspenda unele drepturi constitutionale aplicabile in tarile repective. Am sa mentionez cateva acte legislative si sisteme de impunere, pentru o lectura detaliata a interesatilor. Statele Unite: RICO Act; Patriot Act; CCE (Continuing Criminal Enterprise). Australia: legislatia de impunere ACC (Australian Crime Commission); Canada: CISC (Criminal Intelligence Service Canada) si OSFI (Office of the Superintendent of Financial Institutions). In Europa pot da exemplul Italiei cu articolul 41, 

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Tamayo Perry din "Piraţii din Caraibe" a murit la 49 de ani după ce a fost atacat de un rechin

News.ro acum 29 minute
Tamayo Perry, un surfer, salvamar şi actor care a avut roluri în "Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides" şi "Blue Crush", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în Hawaii, a relatat BBC. El avea 49 de ani. Potrivit Associated Pres

Meteo. Cum va fi vremea în următoare săptămâni. Prognoza pe regiuni

Mediafax acum 48 minute
Meteo Banat Media temperaturilor maxime va fi în scădere la mijlocul primei săptămâni, de la 33 de grade până la 29...30 de grade, apoi va creşte, astfel că la finalul lunii iunie, vor fi temperaturi maxime, în medie de 33...34 de grade. O nouă scăd

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum o ora
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum 50 minute
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Uniunea Europeană acuză App Store al Apple de faptul că încalcă regulile concurenţei

News.ro acum 40 minute
Comisia Europeană (CE) a deschis luni calea unor sancţiuni grele împotriva Apple, estimând preliminar că magazinul de aplicaţii App Store nu respectă regulile concurenţei Uniunii Europene (UE) şi a anunţat altă anchetă împotriva gigantului american,

Prinţesa Anne, internată cu "răni minore şi comoţie cerebrală"

News.ro acum 29 minute
Prinţesa Anne a fost internată în spital după ce a suferit răni minore şi comoţie cerebrală pe proprietatea sa din Gloucestershire, a declarat Palatul Buckingham. Prinţesa Anne, în vârstă de 73 de ani, este de aşteptat să se recupereze complet şi ra

Ministrul Familiei, reacție dură la sfaturile lui ÎPS Teodosie pentru o femeie abuzată: „E innaceptabil”

Adevarul acum 54 minute
Natalia Intotero, ministrul Familiei, a reacționat dur după publicarea noilor declarații contraversate ale lui ÎPS Teodosie, arhiepiscoul Tomisului.

Replica sarcastică dată de Jerry Seinfeld unor militanţi pro-Palestina, în timpul unui spectacol: ”Tocmai ați dat mai mulţi bani unui evreu”

Ziare.com acum 20 minute
Jerry Seinfeld a apostrofat un alt grup de militanţi pro-Palestina în timpul spectacolului său de stand-up din Australia, cel mai recent eveniment din timpul turneului comediantului, scrie Variety. Sâmbătă seară, Seinfeld vorbea în faţa a mii de fan

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 4 ore
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 3 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/25°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°