Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările Parlamentul European al Întreprinderilor se apropie

Publicat in Ziua Constanta, marți 5 octombrie 2010 ·

Pe 14 Octombrie a.c., peste 700 antreprenori de toate mărimile şi din toate sectoarele de afaceri ale celor 45 de ţări europene se vor aduna în hemiciclul Parlamentului European de la Bruxelles, pentru a constitui cel de-al doilea Parlament European al Întreprinderilor, eveniment organizat de Eurochambres şi de reţeaua sa de Camere de Comerţ. Asemeni primei ediţii a evenimentului, care a avut loc în 2008, antreprenori vor dezbate şi vor vota o serie de subiecte cu impact direct asupra mediului de afaceri, în prezenţa unor înalţi reprezentanţi ai Instituţiilor Europene. "Scopul acestui eveniment - cel mai mare de acest fel, care da direct cuvântul oamenilor de afaceri - este acela de a face ca vocea mediului de afaceri să fie auzită în probleme cruciale care se vor afla pe masa legiuitorilor în lunile următoare", a declarat Alessandro Barberis, Preşedintele EUROCHAMBRES. "Sperăm să fie un pas mai departe în comunicarea dintre politicieni şi mediul de afaceri, lumi care par a fi fundamental diferite, dar care sunt, bineînţeles, întrinsec legate". Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European şi Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului European vor deschide evenimentul alături de Preşedintele EUROCHAMBRES, Alessandro Barberis. Primul Ministru al Belgiei, Yves Leterme va fi prezent la sesiunea de închidere. Parlamentul European al Întreprinderilor se va desfăşura în trei sesiuni distincte, fiecare abordând o serie de probleme actuale care preocupă mediul de afaceri, în care reprezentanţiii Parlamentului European şi ai Comisiei Europene vor răspunde direct oamenilor de afaceri. Sesiunea 1: "Condiţii": criza economică, politica UE asupra IMM-urilor, agenda digitală, redresare colectivă şi drepturile consumatorilor. Cu Antonio Tajani, Preşedintele Comisiei Europene însărcinat cu Industrie şi Mediul de Afaceri şi Pervenche Berès, Membru al Parlamentului European şi Pr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 33 minute
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 22 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum o ora
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Accident! O femeie de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns cu mașina într-o râpă

Botosani News acum 16 minute
O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat, miercuri, cu mașina într-o râpă, la Harghita. Femeia s-a ales cu mai multe leziuni. La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi S

A fost descoperit cel mai VECHI vin din lume. A fost produs în Europa, în urmă cu mii de ani

Gandul acum 54 minute
Oamenii de ştiinţă au identificat cel mai vechi vin din lume, o picătură de vin alb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani. A fost descoperită într-un sit funerar din Roma Antică, situat în sudul Spaniei, potrivit Agerpres. Vinul a fost descoperit

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°