Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI: Sectorul financiar rămâne "călcâiul lui Ahile" al redresării economice

Publicat in Romania Libera, marți 5 octombrie 2010 ·

Sectorul financiar rămâne "călcâiul lui Ahile" ale redresării economice, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional, care anticipează o îmbunătăţire treptată a stabilităţii financiare la nivel mondial, odată cu redresarea economică, dar şi menţinerea unor riscuri substanţiale, potrivit Mediafax.

În lipsa consolidării capitalurilor, sistemele bancare rămân expuse şocurilor de finanţare, care ar putea spori presiunile de reducere a îndatorării, cu impact asupra finanţelor publice şi redresării, se arată în raportul FMI privind stabilitatea sectorului financiar global.

Fondul avertizează că riscurile suverane se menţin la un nivel ridicat, întrucât pieţele continuă să îşi concentreze atenţia pe datoriile publice ridicate, dinamicile necorespunzătoare de creştere şi impactul asupra sectorului bancar.

Raportul subliniază necesitatea intensificării măsurilor de controlare a riscurilor în economiile avansate şi emergente, de rezolvare a problemelor declanşate de criză în sistemul bancar şi introducerea unor noi reglementări pentru asigurarea stabilităţii financiare.

Progresele în direcţia asigurării stabilităţii sectorului financiar au fost întârziate, după raportul precedent al FMI din aprilie.

Agitaţia de pe piaţa datoriilor suverane din Europa a subliniat vulnerabilitatea sporită a finanţelor băncilor şi statelor şi a reamintit legăturile strânse dintre acestea, ca şi potenţialul de extindere transfrontalieră a problemelor.

De asemenea, garanţiile implicite şi explicite acordate sistemelor bancare au subliniat temerile legate de transferul riscurilor între bănci şi state.

Programele coordonate de sprijin şi reformele bugetare în ţările cu cele mai mari dificultăţi de finanţare au contribuit la calmarea pieţelor, se arată în raport.

Răspunsul hotărât al liderilor europeni a contribuit la stabilizarea pieţelor finani

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 15 minute
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 36 minute
Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia! Reamintim că Matei Vlad Pascu este acuzat în Dosarul 2 Mai de decesul a doi tineri și rănirea altor trei. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exone

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum o ora
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Accidentul de la 2 Mai - Tatăl tinerei ucise: Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul / Ce mesaj are pentru noua judecatoare din dosar

News.ro acum 44 minute
Tatăl tinerei ucise în accidentul de 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a declarat joi, la Judecătorie Mangalia, unde are loc un nou termen în proces, că vrea să se uite în ochii celui care i-a omorât copilul, să vadă dacă are vreo remuşcare. El a mai a

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Cancan acum 42 minute
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Studiu Deloitte: sustenabilitatea va duce la o schimbare importantă a rolului de director financiar, care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât financiare în următorii ani

HotNews acum 59 minute
​Este de așteptat ca sustenabilitatea să ducă la o schimbare importantă a rolului de director financiar (Chief Financial Officer - CFO), care probabil va presupune gestionarea mai multor date non-financiare decât a celor financiare în următorii ani,

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

24°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°