Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Avătavului „Îmi doresc să iasă Banias şi Manole“

Publicat in Ziua Constanta, marți 5 octombrie 2010 ·

„PDL nu a avut succes până acum pentru că între municipiu şi judeţ au fost divergenţe. În echipă trebuie să fie doi oameni care să se înţeleagă“, este de părere democrat-liberalul.

Problemele din PDL Constanţa, accentuate în decursul verii, au împărţit organizaţia PDL de la malul mării în mai multe tabere. Disensiunile au pornit imediat după ce o parte a democrat-liberalilor din organizaţia de la malul mării nu a fost de acord cu alegerile de la municipiu, organizate de aripa Stavrositu, în urma cărora deputatul Maria Stavrositu a fost aleasă lider al organizaţiei judeţene, alegerile fiind ulterior anulate. „Magda nu a avut dreptate când a organizat alegerile. Toată tevatura care s-a făcut în jurul acestor alegeri nu a adus prejudicii de imagine organizaţiei, ci persoanei (persoanelor) care au dus la crearea acestor probleme“, a fost de părere secretarul executiv al BPJ. Cât despre cel care şi-a luat din nou funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, Florian Constantin, Avătavului susţine că mandatul acestuia ar fi trebuit aprobat de Biroul Permanent Local al organizaţiei municipale, după problemele care au existat in oraganizatie in aceasta vară şi dupa anularea alegerilor in care a fost aleasa Maria Stavrositu şefă a oraganizaţiei, lucru care nu s-a întâmplat.

Creierul organizaţiei

Văzut ca unul dintre oamenii de bază ai organizaţiei judeţene a partidului, „creierul organizaţiei“ cum ar spune unii, Avătavului ştie tot ce se întâmplă în filială, iar acest lucru nu este deloc un secret: „Ştiu multe pentru că stau zece ore pe zi, în fiecare zi, la sediul partidului. Aici vin tot felul de oameni, cu diverse probleme, pe care îi ajut, îi îndrum. La urechile mele ajung tot ceea ce vreau să ştiu şi ceea ce nu-mi trebuie să ştiu“.

În ceea ce priveşte alegerile care se pregătesc să se desfăşoare pe parcursul lunii noiembrie la organizaţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°