Preşedintele sârb Boris Tadici a declarat că ţara sa va putea adera la UE cel mai devreme în 2016, dar aderarea ar putea interveni şi mai târziu, dacă reformele sunt implementate lent, relatează B92, potrivit NewsIn.
"Serbia ar putea adera cel mai devreme în 2016, cu condiţia ca negocierile să înceapă la sfârşitul lui 2011 sau începutul lui 2012. Oricum, dacă reformele şi legile sunt implementate lent, ţara va aderea mult mai târziu", a explicat el.
Potrivit lui Tadici, negocierile privitoare la toate aspectele aderării durează şi cel mai rapid proces de integrare, cel cu Slovacia, a durat cinci ani. "Avantajul Serbiei este că poate învăţa din experienţele negative ale ţărilor care au urmat această cale, deci poate scurta procesul de integrare", a subliniat Tadici.
El a mai spus că Serbia are propriile probleme, ca dosarul Kosovo. Preşedintele a avertizat că Serbia nu poate adera la UE încărcată cu un conflict istoric, din moment ce Europa are deja chestiuni nerezolvate, ca Cipru şi Irlanda de Nord.
Preşedintele sârb Boris Tadici a declarat că ţara sa va putea adera la UE cel mai devreme în 2016, dar aderarea ar putea interveni şi mai târziu, dacă reformele sunt implementate lent, relatează B92, potrivit NewsIn.
"Serbia ar putea adera cel mai devreme în 2016, cu condiţia ca negocierile să înceapă la sfârşitul lui 2011 sau începutul lui 2012. Oricum, dacă reformele şi legile sunt implementate lent, ţara va aderea mult mai târziu", a explicat el.
Potrivit lui Tadici, negocierile privitoare la toate aspectele aderării durează şi cel mai rapid proces de integrare, cel cu Slovacia, a durat cinci ani. "Avantajul Serbiei este că poate învăţa din experienţele negative ale ţărilor care au urmat această cale, deci poate scurta procesul de integrare", a subliniat Tadici.
El a mai spus că Serbia are propriile probleme, ca dosarul Kosovo. P