Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roberta Anastase are dosar penal pentru votul pe Legea pensiilor

Publicat in Romania Libera, marți 5 octombrie 2010 ·

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, are dosar de urmărit penal. Asta după ce PSD a depus la Parchet o plângere penală pe numele acesteia, dar şi pe cel al deputatului Sever Voinescu, pentru votul la legea pensiilor din Cameră.

Dosarul Robertei Anastase a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ. "Dosarul a fost înregistrat ca dosar penal, în data de 28 septembrie 2010, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică", a declarat procurorul-şef Ramona Bulcu, din cadrul Biroului de presă al PÎCCJ, pentru ziarul Ring. Potrivit aceleiaşi publicaţiii, dosarul se află în faza actelor premergătoare, iar Roberta Anastase şi Sever Voinescu, împotriva cărora PSD a depus plângerea penală, nu au fost încă audiaţi.

PSD a depus în urmă cu aproape două săptămâni o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, şi a secretarului Sever Voinescu pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în declaraţii publice. Social-democraţii susţin că legea pensiilor a trecut de Cameră cu un număr fals de voturi, în condiţiile în care camerele tv ar arăta că în sală se aflau la momentul validării legii, mult mai puţini deputaţi decât cei anunţaţi de Anastase la final.

Ulterior, Opoziţia a refuzat să mai participe la şedinţele de Birou Permanent al Camerei, iar Anastase nu a mai prezidat şedinţele de plen. Tot pentru falsificarea votului la legea pensiilor, PSD şi PNL au anunţat că sunt gata să declanşeze suspendarea preşedintelui Traian Băsescu dacă acesta va promulga actul.

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, are dosar de urmărit penal. Asta după ce PSD a depus la Parchet o plângere penală pe numele acesteia, dar şi pe cel al deputatului Sever Voinescu, pentru votul la legea pensiilor din Cameră.

Dosarul Robertei Anastase a fost înregistrat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 32 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 33 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 44 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 31 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°