Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE solicită autorităţilor române clarificări privind ordonanţa pentru creditele populaţiei

Publicat in Romania Libera, marți 5 octombrie 2010 ·

Documentul a fost transmis Departamentului pentru Afaceri Europene.

Demersul este premergător unei eventuale proceduri de infringement, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a confirmat că a început un dialog între Comisia Europeană şi autorităţile române referitor la prevederile OUG 50.

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax încă din luna august, că băncile comerciale ar putea solicita Comisiei Europene deschiderea unei proceduri de infringement împotriva României dacă Ordonanţa 50/2010 nu va transpune exclusiv cerinţele directivei europene şi se va aplica şi contractelor de credite în derulare.

De altfel, băncile au solicitat insistent la întâlnirile cu delegaţia FMI şi CE să fie introdusă în noua scrisoare de intenţie o prevedere care să oblige Guvernul să modifice OUG privind contractele de credite pentru populaţie în limitele normelor UE şi să se renunţe la refacerea contractelor în derulare.

"Vom analiza recenta ordonanţă (Ordonanţa nr. 50/2010) pentru a asigura transparenţa în ceea ce priveşte ratele dobânzilor pentru contractele de credite de consum, pentru a asigura armonizarea totală cu legislaţia UE, mai ales în ceea ce priveşte ne-retroactivitatea", se arată în scrisoarea suplimentară la acordul stand-by semnată de autorităţile române în luna septembrie.

Zeci de mii de clienţi ai băncilor din România s-au organizat în grupuri pe internet, pentru a fi mai bine informaţi cu privire la problemele pe care le întâmpină cu banca şi despre cum să negocieze cu instituţia, dar şi pentru a putea să declanşeze procese colective împotriva băncilor. Totuşi, unele dintre grupuri nu au reuşit să reunească mulţi clienţi ai respectivelor bănci, iar în cadrul altor grupuri există mai multe opinii divergente în privinţa viitoarelor acţiuni necesare ceea ce îngreunează luar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 49 minute
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 2 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum 51 minute
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 5 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 5 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Salvamont: 33 de persoane salvate în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore/ Unsprezece dintre acestea au fost predate ambulanţelor, o alta fiind preluată de elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Un număr de 33 de persoane au fost salvate de echipele Salvamont România în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 11 au fost predate ambulanţelor SAJ sau SMURD pentru a fi transportate la spital, o alta fiind preluată de un eli

Hamas susţine că a luat prizonieri soldaţi ai armatei israeliene. Tzahal neagă

Adevarul acum 24 minute
Aripa armată a Hamas a afirmat că a luat "prizonieri" soldaţi israelieni în cursul unei ambuscade, sâmbătă, în tabăra Jabalia din Fâşia Gaza, din rândul armatei israeliene, ceea ce aceasta a negat, informează AFP.

Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”

Adevarul acum 3 ore
Legendarul dinamovist Cornel Dinu s-a retras în ultima vreme și a dispărut atât de pe micile ecrane, cât și din ziare, unde făcea furori cu declarațiile sale acide. Fostul său colaborator, Cristi Borcea, a povestit drama prin care trece fostul mare

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°