Din „Toba de tinichea“ a lui Günter Grass am selectat un fragment pe care-l voi reproduce în trei părţi, de azi până sâmbătă.

O magistrală descriere a sosirii Armatei Roşii în Germania prăbuşită a lui Hitler. Un beci ticsit cu nemţi înspăimântaţi, „aproximativ" şase militari sovietici pătrunşi prin chepeng, o insignă nazistă, o dovadă de iubire între popoare... Totul, văzut prin ochii piticului Oskar.

„Când au ridicat chepengul, acul insignei mă mai înţepa. Ce-aş mai fi putut face decât să mă ghemuiesc în faţa genunchilor cuprinşi de tremur ai Mariei şi să urmăresc mersul furnicilor pe pardoseala de beton al căror drum triumfal ducea de la cartofii pentru iarnă, de-a curmezişul pivniţei, la un sac cu zahăr. I-am apreciat pe cei aproximativ şase bărbaţi care se înghesuiau pe scara pivniţei şi făceau ochii mari deasupra pistoalelor-mitralieră ca pe nişte ruşi absolut normali uşor corciţi. În tot vacarmul acela, faptul că furnicile nu se lăsară influenţate de apariţia armatei ruse avu efect liniştitor. Furnicilor nu le stătea gândul decât la cartofi şi la zahăr, în timp ce ăia cu pistoalele-mitralieră ţinteau la alte cuceriri. Mi s-a părut normal ca oamenii mari să-şi ridice mâinile. Asta se ştia doar din jurnalele sonore; şi după apărarea poştei poloneze lucrurile se petrecuseră la fel, dar ce nu înţelegeam era de ce Kurtchen îi imita pe cei mari. Ar fi trebuit să ia exemplu de la tatăl său - şi dacă nu de la tată, atunci de la furnici. Dar întrucât imediat trei dintre cele şase uniforme pătrate s-au înfierbântat la vederea văduvei lui Greff, în societatea aceea înţepenită s-a produs oarecare rumoare. Alde madam Greff, care nu se aşteptase la asemenea năvală, după o văduvie atât de prelungită şi după atâta post negru în perioada premergătoare, scoase la început un strigăt de surpriză, dar se regăsi repede în situaţia aceea pe care o uitase aproape cu de