Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubirile Armatei Roşii

Publicat in Adevarul, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Din „Toba de tinichea“ a lui Günter Grass am selectat un fragment pe care-l voi reproduce în trei părţi, de azi până sâmbătă.

O magistrală descriere a sosirii Armatei Roşii în Germania prăbuşită a lui Hitler. Un beci ticsit cu nemţi înspăimântaţi, „aproximativ" şase militari sovietici pătrunşi prin chepeng, o insignă nazistă, o dovadă de iubire între popoare... Totul, văzut prin ochii piticului Oskar.

„Când au ridicat chepengul, acul insignei mă mai înţepa. Ce-aş mai fi putut face decât să mă ghemuiesc în faţa genunchilor cuprinşi de tremur ai Mariei şi să urmăresc mersul furnicilor pe pardoseala de beton al căror drum triumfal ducea de la cartofii pentru iarnă, de-a curmezişul pivniţei, la un sac cu zahăr. I-am apreciat pe cei aproximativ şase bărbaţi care se înghesuiau pe scara pivniţei şi făceau ochii mari deasupra pistoalelor-mitralieră ca pe nişte ruşi absolut normali uşor corciţi. În tot vacarmul acela, faptul că furnicile nu se lăsară influenţate de apariţia armatei ruse avu efect liniştitor. Furnicilor nu le stătea gândul decât la cartofi şi la zahăr, în timp ce ăia cu pistoalele-mitralieră ţinteau la alte cuceriri. Mi s-a părut normal ca oamenii mari să-şi ridice mâinile. Asta se ştia doar din jurnalele sonore; şi după apărarea poştei poloneze lucrurile se petrecuseră la fel, dar ce nu înţelegeam era de ce Kurtchen îi imita pe cei mari. Ar fi trebuit să ia exemplu de la tatăl său - şi dacă nu de la tată, atunci de la furnici. Dar întrucât imediat trei dintre cele şase uniforme pătrate s-au înfierbântat la vederea văduvei lui Greff, în societatea aceea înţepenită s-a produs oarecare rumoare. Alde madam Greff, care nu se aşteptase la asemenea năvală, după o văduvie atât de prelungită şi după atâta post negru în perioada premergătoare, scoase la început un strigăt de surpriză, dar se regăsi repede în situaţia aceea pe care o uitase aproape cu de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum 21 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni: Mai cald decât de obicei în România, mai ales în sud

Mediafax acum o ora
Următoarele 4 săptămâni se anunţă mai calde decât de obicei în România, potrivit prognozei meteo pentru următoarea lună. În perioada 1-29 iulie, temperaturile vor fi peste mediile normale în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor vestice

FOTO Văcuță salvată de pompierii botoșăneni dintr-o groapă de aproape doi metri

Botosani News acum o ora
Rămasă captivă într-un cămin de apă din beton, o bovină a fost salvată de pompierii botoșăneni. Animalul a căzut în groapa adâncă de aproximativ doi metri, iar localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să o scoată din captivitate. Eforturile

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum 34 minute
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Programul optimilor EURO 2024. Când e meciul România – Olanda

Gandul acum o ora
Echipele care vor juca în optimi la Campionatul European sunt Spania, Georgia, Germania, Danemarca, Portugalia, Slovenia, Franța, Belgia, România, Olanda, Austria, Turcia, Anglia, Slovacia, Elveția și Italia. România – Olanda se joacă la data de 2 i

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 2 ore
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum o ora
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°