"Din păcate, sunt puţini cei care au puterea de a se sacrifica pentru ceilalţi, de a renunţa la turnul lor de fildeş pentru agora." Această observaţie pertinentă îi aparţine actriţei Ilinca Tomoroveanu. "Ştefan Iordache a avut această putere - îşi începe doamna Tomoroveanu evocarea. A fost foarte generos cu talentul şi cu arta lui, dar totodată a fost şi foarte zgârcit. Nu s-a pierdut în prostioare, în fleacuri. A făcut lucruri importante. Ar fi un bun model, din acest punct de vedere. Nu ştiu, însă, dacă mai este cineva care să-l urmeze. Vedetele de astăzi sunt zerourile de ieri. Nu e drept ca marii actori să fie necunoscuţi, iar micii actori să fie pe buzele tuturor. Nu e drept ca nobleţea să fie pusă în balanţă cu vulgaritatea. Marele public, pe care eu încep să nu-l mai înţeleg, se bucură de lucruri de neprivit... Bineînţeles că acest punct de vedere poate fi luat ca of-ul unei persoane trecute de o anumită vârstă care şi-a dorit altceva de la viaţă şi de la meserie şi care nu poate să se pună împotriva vremurilor, să le oprească. Recunosc, sunt uşor fatalistă!"
"Sunt conştient că noi, actorii,/ trebuie să plătim pentru acest joc permanent/ de-a viaţa şi de-a moartea./ Este ceva deasupra noastră./ Cred că Dumnezeu este în noi, în oameni./ Deci poate fi şi în mine", se confesa Ştefan Iordache în "Jocul cu arta!"...
"Cel mai iubit dintre pământeni" şi-a asigurat nemurirea prin tot ceea ce a înfăptuit cât i-a fost îngăduit să joace pe această scenă lumească. Totul e ca noi, cât mai suntem pământeni, să avem grijă de veşnicia sa. Să-l pomenim, să-i urmărim rolurile care au intrat în patrimoniul naţional, să învăţăm din înţelepciunea sa, să-i ducem mai departe numele şi, o dată cu el, să ne asigurăm de identitatea noastră culturală. Atenţie, veşnicia tot de muritori ţine. "A fost un mare artist, mare, mare, unul dintre cei MARI. A ştiut să-şi co
