Mesajul a fost trimis. Multumesc!

M.Ap.N Ceremonia de repatriere a celor doi eroi cazuti la datorie in Afganistan

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Sublocotenentul post-mortem Marius Florin Sfecheş şi sublocotenentul post-mortem Cristian-Petru Filip, căzuţi la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, au fost repatriaţi marţi, 5 octombrie, la ora 16.00, cu o aeronavă militară a Forţelor Aeriene Române, care a aterizat la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni. În cadrul ceremoniei militare organizate la aeroport, a fost oficiat un serviciu religios şi s-a dat citire ordinelor ministrului apărării naţionale privind acordarea gradului de sublocotenent post-mortem celor doi eroi şi decretelor Preşedintelui României de conferire a Ordinului Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război sublocotenenţilor (p.m.) Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip. Şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, a prezentat mesajul ministrului apărării naţionale Gabriel Oprea, în care au fost evocate curajul, dârzenia şi profesionalismul sublocotenenţilor (p.m.) Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip, în timpul misiunii de luptă din Afganistan. „Este o zi tristă pentru Armata Română, o zi care ne arată că viaţa de militar este plină de dificultăţi, de riscuri, este de multe ori nedreaptă şi îi ia dintre noi pe cei mai curajoşi. Marius şi Cristian au fost buni români, şi-au asumat cu demnitate vocaţia de militar şi de aceea durerea şi regretele noastre sunt mari, iar suferinţa familiilor apăsătoare. Marius-Florin a fost un mecanic conductor stimat şi apreciat de colegi, alături de care s-a pregătit cu seriozitate pentru prima lui misiune în Afganistan. Cristian-Petru, încadrat ca servant de aruncător la plutonul antitanc, a fost un bărbat puternic şi devotat faţă de camarazii săi. Şi-au slujit ţara cu onoare şi credinţă, dedicându-se cu toată fiinţa meseriei armelor", se arată în mesajul ministrului apărării naţionale. „În faţa vieţii şi morţii eroice a fiilo

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum 50 minute
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum 36 minute
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Scandal în BOR. Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Victimele, elevi ai Seminarului Teologic

Adevarul acum o ora
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Acesta a fost pus sub acuzare în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliștii Diana Oncioiu și Ovidiu Vanghele, relatează HotNews.

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum o ora
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

O statuie a lui Abraham Lincoln se topeşte, la Washington, din cauza căldurii

News.ro acum o ora
O sculptură în ceară a lui Abraham Lincoln realizată de către Sandy Williams IV s-a topit parţial din cauza căldurii puternice de la Washington. Această sculptură de aproape doi metri înălţime, care cântăreşte un pic peste o tonă, este o copie a sta

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°