De câteva ori, în acest colţ de pagină, am fost în dezacord cu unele puncte de vedere susţinute public de domnul Mişu Negriţoiu. Şi iată că, de această dată, îmi încep comentariul citându-l pe domnul Negriţoiu. Domnia sa - vorbind marţi la Banca Naţională, în cadrul seminarului organizat în colaborare cu Mediafax, tema fiind "Lecţiile crizei pentru autorităţi şi bănci" - a schiţat tabloul lumii de astăzi. O lume a cărei dinamică are etape de creştere şi etape de descreştere, crizele fiind inevitabile. Dar - citez - "criza noastră n-a venit din import; cauzele ei sunt cu deosebire interne şi sunt structurale".
Să judecăm. Ciclul economic pe care îl vom încheia, sper, în 2011, dacă vom ieşi din recesiune, a debutat în anul 2000. Desigur, cu faza de avânt. România a avut şansa, până în anul 2008, inclusiv, să parcurgă nouă ani de neîntreruptă creştere economică, în tandem cu o continuă dezinflaţie. În toţi aceşti ani de boom economic, pe fondul admiterii ţării în NATO şi al aderării la Uniunea Europeană, la care s-a adăugat liberalizarea contului de capital, s-au înmulţit intrările de valută. Iar băncile, sufocate de surplusuri de lichiditate, cele mai multe în valută, au împărţit continuu credite companiilor şi populaţiei.
Unde am ajuns? Într-o primă fază, cea de avânt, la încadrarea României - târziu, mult prea târziu, în comparaţie cu numeroase alte ţări din Europa şi din lumea întreagă - într-o cursă pentru creştere economică şi prosperitate pe care începutul secolului XXI o anunţa a fi de foarte lungă durată. N-a fost însă aşa. Avem acum certitudinea că nici nu putea să fie aşa. Căci această cursă, în care uneori s-a riscat nebuneşte, nu avea cum să fie de foarte lungă durată.
În anii de boom, Banca Centrală a României - atrăgându-şi de multe ori nemulţumiri accentuate ale populaţiei, admonestări din partea băncilor, chiar din p