Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Doar 8.600 de apartament din 11.500 aflate în reţea primesc energie termică

Publicat in Adevarul, miercuri 6 octombrie 2010 ·

După ce temperaturile au scăzut sub 10 grade Celsius timp de trei zile consecutiv, Energomur a început să furnizeze agent termic către apartamentele mureşenilor.

Astfel, diseară 8.630 de apartamente vor putea fi încălzite. Nu toţi mureşenii se pot bucura însă de căldură, pentru că 13 centrale de cartier, care deservesc 2.042 de apartamente sunt oprite datorită sistării furnizării gazului de către compania E.ON.

„Am început furnizarea de agent termic către apartamentele care sunt deservite de cele 15 centrale termice care urmează să fie concesionate, pentru că doar acestea primesc gaz de la furnizor. Pentru celelate apartamente, căldura va fi furnizată atunci când în conturile E.ON Gaz vor intra banii”, a precizat Bota Edit, purtător de cuvânt al Energomur.

Potrivit acesteia şi în zona în care se furnizează căldura sunt probleme pe reţea. „Angajaţii noştri au observat scăderi de presiune în mai multe zone şi s-au deplasat la faţa locului pentru a remedia situaţia. Noi n-am efectuat anul acesta reparaţii la reţea pentru că n-am avut bani, iar în conducte am dat drumul la apă fierbite şi am observat pierderi pe anumite tronsoane”, a mai precizat Bota Edit.

Cât plătim pentru căldură?

Deşi Energomurul furnizează agent termic, decizia de plată a acestuia aparţine locatarilor, care de frica facturilor mari, mai ales în blocurile unde majoritatea şi-au montat centrale de apartament, preferă să rabde frig.

„În subsolul blocurilor există un robinet al Energomur şi altul al blocului. Dacă locatarii decid că nu doresc încă să plătească pentru agentul termic pe care noi îl furnizăm, pot lăsa robinetul închis”, a spus reprezentantul Energomur.

Preţul de facturare al gigacaloriei este de 231 de lei pentru toţi mureşenii aflaţi în sistem.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum o ora
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Francezii amenință că își vor face nevoile în râul SENA în semn de protest

Gandul acum o ora
Locuitorii din Paris au amenințat că își vor face nevoile în râul Sena, în semn de protest, supărați că autoritățile locale cheltuie mulți bani pentru curățarea acestuia. Potrivit Sky News, primarul Parisului ar fi trebuit să înnoate în râu pentru a

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 4 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Selecționerul României, Edward Iordănescu „Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!”

Ziua Constanta acum 53 minute
După cel de-al doilea meci al României la Camionatul EURO 2024, de ieri seară cu echipa Belgiei, Edward Iordănescu, selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporteri. „Când imnul României răsună din zeci

Rusia acuză SUA că este ”responsabilă” pentru atacul ucrainean cu 100 de răniți și 3 morți din Sevastopol, Crimeea

Ziare.com acum o ora
Ministerul rus al Apărării a acuzat SUA poartă "responsabilitatea" pentru atacul ucrainean asupra orașului Sevastopol din Crimeea, soldat cu trei morţi şi 100 de răniţi. Autoritățile ruse susțin duminică, 23 iunie, că atacul ar fi fost efectuat cu a

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum o ora
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

27°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°