Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Dream Team” Obama - Clinton, la alegerile din 2012

Publicat in Romania Libera, joi 7 octombrie 2010 ·

Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, se află la apogeul puterii. Sondajele arată că nimeni din administraţia Obama nu se mai bucură de atât consens ca ea - mult mai mult decât preşedintele Obama. Bill Clinton a fost recunoscut drept politicianul cel mai agreat de publicul american, cu mult mai mult decât actualul locatar de la Casa Albă, comentează miercuri revista italiană Panorama, preluată de Agerpres.

Numele de Clinton este de acum mai important decât o monedă, un adevărat lingou de aur pentru cei care vor să-l cheltuiască la supermarketul electoratului american. De ce n-ar putea recurge Barack Obama, care a ”delapidat” tot patrimoniul de sentimente al americanilor, la casa de bani a cuplului Clinton pentru a ieşi din criza în care se află?, se întreabă revista menţionată.

Posibilitatea ca Obama ”să divorţeze” de actualul său vice, Joe Biden, pentru a-i cere lui Hillary Rodham Clinton să candideze în tandem cu el la alegerile prezidenţiale din 2012 este foarte realistă. A afirmat acest lucru într-un interviu pentru CNN o personalitate cunoscătoare în ale Casei Albe, Bob Woodward, comentator la Washington Post şi reporter al Watergate, care are în prezent o serie de apariţii televizate pentru lansarea ultimei sale cărţi despre administraţia Obama.

În opinia lui Woodward, consilierii secretarului de stat au discutat deja cu oamenii cei mai apropiaţi de Obama. ”Dream Ticket-ul” care nu s-a născut în 2008 din cauza unei îndelungate bătălii între cei doi în alegerile primare democrate, s-ar putea materializa peste doi ani, atunci când preşedintele va trebui să înfrunte provocarea pentru cel de-al doilea mandat.

Jurnalistul de la Washington Post este sigur. Prin popularitatea sa, pregătirea sa politică şi guvernamentală şi respectul câştigat şi în tabăra adversă în aceste luni, Hillary ar fi o adevărată carte câştigătoare a unui Obama în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Silvestru Șoșoacă, ridicat de acasă de Poliție și dus la audieri la Parchet

HotNews acum 31 minute
Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, cu care este în proces de divorț, a fost ridicat de Poliție, miercuri, de la locuința sa și dus la audieri la Parchet, într-un dosar vizând listele de semnături pentru candidatura sa la alegerile eu

Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, reţinut de DNA. Mită de la oameni de afaceri pentru permise de muncă în cazul a peste 1.100 de cetățeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh

HotNews acum 2 ore
Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost reţinut de DNA, iar alţi doi funcţionari ai instituţiei şi administratorul unei firme au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul care vizează o grupare de trafic de migranți con

Încă un politician din oraşul german Mannheim a fost rănit în urma unui atac cu cuţitul

Mediafax acum 46 minute
Un politician al formaţiunii de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost rănit în urma unui atac cu cuţitul. Agresiunea a avut loc marţi seara în oraşul german Mannheim. În urmă cu câteva zile, în acelaşi oraş un alt politician de dreapta a

Monica Iacob Ridzi, reabilitată de instanță. Interdicțiile de care scapă fosta ministră a Tineretului

Ziare.com acum 38 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis reabilitarea judecătorească a fostei ministre a Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Dacă decizia va rămâne definitivă, condamnarea va fi ștearsă din cazierul judiciar a acesteia. În noiembrie 2017, ea a fost

5 Iunie - Ziua Internațională a Mediului dă startul unei veri responsabile

Ziare.com acum o ora
Campania Alege Asumat atrage atenția asupra importanței gesturilor individuale simple în vacanțe, cu un impact semnificativ pentru mediu. BAT atrage atenția asupra gesturilor simple care pot avea un impact semnificativ asupra apelor României și asup

Cabinetul CIOLACU face investiții publice RECORD și ține deficitul pe loc, în luna mai

Gandul acum 15 minute
Datele preliminare pentru execuția bugetară aferente lunii mai a acestui an arată stabilirea unui nou record pentru investițiile publice și, în egală măsură, o stagnare a avansului deficitului bugetar, cu o valoare mai mică de 5%, ținta asumată de G

Toți ucrainenii de peste 17 ani trebuie să se întoarcă din străinătate pentru a se înscrie la biroul de înrolare militară. Ce mai prevede ordinul venit de la Kiev

Ziare.com acum o ora
Kievul a transmis că ucrainenii din străinătate care au împlinit 17 ani trebuie să se întoarcă în Ucraina şi să se înregistreze pentru serviciul militar la centrele teritoriale de recrutare şi protecţie socială. De asemenea, Ambasada SUA de la Kiev

Un politician german al partidului extremist AfD, rănit în al doilea atac din ultimele zile. Violențele împotriva politicienilor cresc în Germania

HotNews acum o ora
Un politician local din partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a fost rănit într-un atac cu cuțitul în Mannheim, marți seara târziu, a anunțat miercuri agenția germană de presă dpa, citată de Reuters. Incidentul are loc la doar câteva zile după

Iohannis, de Ziua Învăţătorului: să-i onorăm pe cei care îndrumă primii paşi pe calea cunoaşterii

Mediafax acum 46 minute
„Astăzi sărbătorim Ziua Învăţătorului, prilej să onorăm, cu recunoştinţă, munca asiduă şi devotamentul celor care, cu multă căldură, îndrumă primii paşi pe calea cunoaşterii. Gheorghe Lazăr, cel care a pus bazele învăţământului modern românesc şi pe

BNR lansează o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României

Mediafax acum 2 ore
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României. Aceasta a fost cucerită de către echipa de rugby în 1924. Lansarea are loc miercuri. „Caracteristi

Vremea

București
acum

28°
mie.

18°/29°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
Constanta
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

13°/26°
joi

15°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/31°