Minerii pensionari din Valea Jiului pregatesc un protest de strada si cer sa se intalneasca cu alesii lor in Parlament.
Potrivit presedintelui Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri din Valea Jiului, Ioan Hortopan, fostii ortaci pregatesc protestul pentru 25 octombrie sau cel mai tarziu la inceput de noiembrie.
"Protestul il avem planificat pe 25 octombrie de Ziua Armatei, atunci cand probabil si militarii vor protesta sau cel mai tarziu la inceputul lunii noiembrie. Noi avem in plan sa ne intalnim cu toti deputatii din Valea Jiului cu cu senatorul Cosmin Nicula carora sa le cerem sprijinul", declara Ioan Hortopan, presedintele LSMVJ
Minerii pensionari vor sa protesteze astfel, pentru scaderea punctului de pensie, dar si pentru a afla rezultatul cu privire la rearanjarea grupelor de munca.
"Protestul nostru este legat de scaderea punctului de pensie si de faptul ca de 2 ani de zile nu au fost finalizate grupele de munca", mai spune Hortopan.
Liga Pensionarilor Mineri din Valea Jiului a adunat cateva sute de fosti mineri care isi cer astfel drepturile pe care le-au obtinut dupa ani de zile de munca in subteran.

Minerii pen