RomReal Ltd, compania din Bahamas care deţine SC Westhouse Group SRL, a anunţat vânzarea terenului pe care, la un moment dat, se afla autogara Tomis 3.
Printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul companiei, RomReal anunţă că preţul tranzacţiei a fost de 2,3 milioane de euro cash. Prin această vânzare, compania intenţionează să-şi întărească situaţia financiară. Kay Thorkildsen, CEO RomReal spune că este foarte încântat de realizarea tranzacţiei la acest preţ şi că, în aceste vremuri grele vânzarea demonstrează faptul că proprietăţile companiei sunt interesante pentru investitori. Însă, Thorkildsen a omis să spună şi cui a vândut. În urmă cu câteva luni, Westhouse Group SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului documentaţia pentru obţinerea unui aviz de mediu necesar demarării lucrărilor de ridicare a unui nou centru comercial P+1, situat pe strada Soveja, la numărul 35. Adică fosta autogară.
„Privatizări bune pentru cumpărători şi păguboase pentru stat"
Pe 5 iulie, s-a publicat şi anunţul public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire centru comercial LIDL parter şi anexe, amenajare şi sistematizare pe verticală curte, accese, împrejmuire şi semnale publicitare", întins pe o suprafaţă de 5.437,09 metri pătraţi. La fârşitul lunii august a acestui an, fosta autogară a fost demolată. Înainte de 2004, afaceristul cameliu babinciuc a cumpărat spaţiul de pe Soveja nr. 35, în suprafaţă totală de 5.200 de metri pătraţi cu o sumă modică de 3,3 miliarde de lei vechi. Cum spunea presa vremii, cu preţul unui apartament de două camere din oraş la acel moment.La aceal moment, Garda Financiară Constanţa efectuase o verificare foarte riguroasă a modului în care s-a făcut privatizarea societăţii Tomis Car SA, scoţând la iveală faptul că preţurile de vânzare ale autogărilor Nord, Sud şi Autocoloana Marfa