Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul de Interne, prăjiturele de miliarde de lei

Publicat in Ziua Constanta, vineri 8 octombrie 2010 ·

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Economico-Administrativă, a parafat un acord cadru prin care îi vor fi furnizate 15 sortimente de miniprăjituri.

Procedura de achiziţie a fost finalizată pe 4 iunie anul acesta, prin desemnarea ofertantului câştigător care va furniza produsele de cofetărie. Este vorba despre SC Vanimar SRL Constanţa, care va furniza miniprăjituri în valoare de 455.100 de lei fără TVA, adică pentru suma de peste 4,5 miliarde de lei vechi. Cu alte cuvinte, pe timp de criză, societatea a împuşcat un contract zdravăn de la stat. De precizat că valoarea estimată a contractului a fost de 492.000 de lei fără TVA, iar la licitaţie au participat doi agenţi economici, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. În anunţul de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) se precizează că principalele locuri de livrare a produselor de cofetărie vor fi Hotelul Meridian din staţiunea Mamaia şi Hotelul Diana din staţiunea Saturn. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, SC Vanimar SRL îi are ca asociaţi pe Mariana Târşoagă şi pe Nicolae Bajdechi, fiecare deţinând 50% părţi sociale şi ambii fiind administratori ai firmei. Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Economico-Administrativă, a parafat un acord cadru prin care îi vor fi furnizate 15 sortimente de miniprăjituri.

Procedura de achiziţie a fost finalizată pe 4 iunie anul acesta, prin desemnarea ofertantului câştigător care va furniza produsele de cofetărie. Este vorba despre SC Vanimar SRL Constanţa, care va furniza miniprăjituri în valoare de 455.100 de lei fără TVA, adică pentru suma de peste 4,5 miliarde de lei vechi. Cu alte cuvinte, pe timp de criză, societatea a împuşcat un contract zdravăn de la stat. De precizat că valoarea estimată a contractului a fost de 492.000 de lei fără TVA, iar la licitaţie au participat

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum 45 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 3 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 51 minute
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni

Mediafax acum 38 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 5 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum o ora
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 2 ore
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

Europa îşi ţine răsuflarea: De la 1 iulie vine la cârmă Viktor Orban, prietenul lui Donald Trump şi al lui Vladimir Putin. Ce ar putea însemna preşedinţia Ungariei la Consiliul UE?

News.ro acum 4 ore
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia preşedinţia UE la 1 iulie. Este o perspectivă care provoacă îngrijorare la Bruxelles, dat fiind numărul tot mai mare

Alaska Air a returnat companiei Boeing avionul 737 MAX 9 căruia i s-a desprins un panou de uşă în timpul zborului

News.ro acum o ora
Alaska Air a returnat companiei Boeing avionul 737 MAX 9 căruia în ianuarie i s-a desprins un panou de uşă în timpul zborului, transmite Reuters. ”Au intrat în posesia lui şi înregistrarea a fost schimbată”, a declarat un purtător de cuvânt al Alask

Vremea

București
acum

33°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

30°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°