In situatia de nesiguranta in care generatia noua s-a format, suna paradoxal, dar mi se pare ca strategia riscului duce mai degraba la succes, decit strategia supravietuirii si conformismului. Copiii nascuti in anii '80, asa numitii ceausei, precum si cei aparuti pe lume la inceputul anilor '90 au acum responsabilitate civila. Am citit nu stiu pe unde ca acestia ar forma cam o sesime din electorat. Prioritatile lor sociale vor forma, inevitabil, realitatea de miine. Cum va fi aceasta realitate? Pina una-alta, sa vedem cum sint acesti tineri. Intotdeauna au existat falii de conceptii intre generatii si, de aici, neintelegeri. Cei din generatia veche condamna de obicei pe cei tineri: ca sint neseriosi, nu le place munca, "n-au rusini", cum imi sufla in ureche deunazi, odata cu damful de "capsunica" din productia pe 2010, un fost coleg de scoala. De data aceasta, insa, distanta intre tineri si noi, generatia parintilor, este enorma, caci s-a schimbat radical societatea insasi. Pina in '89 exista "religia" comunismului, care, ca orice religie, da raspunsuri la toate problemele vietii. Daca te lasai in miinile ei, pentru tine totul devenea clar. Aceasta era psihoterapia perfecta impotriva nesigurantei si incertitudinii. Aveai o casa, un serviciu si nu iti bateai capul. Nu vorbesc aici de nivelul subuman de trai. Dupa '89, generatia veche a intrat intr-o situatie de soc, cind jaloanele orientative de valoare au disparut si a ramas un „miine" fara perspective, imposibil de inteles de cei mai multi din generatia veche. Dar intre timp a crescut o generatie, care are o alta relatie fata de realitate, o realitate in care modelul vechi s-a naruit. Generatia despre care vorbim, a postceauseilor, a crescut in acest "miine" incomprehensibil al parintilor. Totodata, ea traieste intr-o lume in care incertitudinea, indeterminarea sint in crestere. Ce drum alege ea? Conformismul parint