La sfârşitul lunii august, în plin scandal al evacuării taberelor ilegale şi repatrierii romilor din Franţa, comisarii europeni Viviane Reding, Laszlo Andor şi Cecilia Malmström au redactat o notă de informare asupra „Situaţiei romilor în Franţa şi în Europa'', publicată pe 1 septembrie. În anexa 4, documentul prezintă situaţia sumelor din Fondul Social European (ESF) aflate la dispoziţia statelor membre, inclusiv pentru romi.
La o populaţie romă de 1.850.000 oameni (8,56%), România dispune pentru perioada 2007-2013 de aproape 3,7 miliarde euro. Din acestea, 2,25 miliarde sunt alocate de Comisia Europeană pentru programe destinate integrării romilor. Din toţi banii aceştia, România nu a reuşit să cheltuiască decât 38 de milioane. Cifrele furnizate de Bruxelles oferă Parisului un argument puternic pentru acuzaţia că Bucureştiul face prea puţin pentru inserţia socială a acestei minorităţi şi preferă să o „exporte'' în Occident. Un punct de vedere subliniat şi de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul.
România Liberă: Mai multă presiune în ultima vreme asupra reprezentanţilor Franţei în România?
Henri Paul: Nu, nu prea. Ce m-a surprins e că lucrurile merg bine. M-am întâlnit cu asociaţiile şi cu ONG-urile rome şi am avut parte de cuvinte foarte amabile de la acestea. Cred că multe dintre aceste ONG-uri, în special ONG-urile care se ocupă de romi, apreciază că am pus accentul pe necesitatea elaborării unui plan de integrare a romilor.
RL: Comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, a evocat două „capete de acuzare" pentru o eventuală procedură de infringement. Prima, legată de transpunerea în legislaţia franceză a Directivei 38 privind libera circulaţie, şi a doua, mult mai gravă, de încălcare a Cartei Drepturilor Omului. De săptămâna trecută, această ultimă acuzaţie a fost abandonată, rămânând ca Franţa să se conformeze cerinţelor procedur