Banii europeni vor putea fi folosiţi pentru lucrări ce trebuie terminate până în 2013. Va fi refăcută infrastructura, liniile de troleibuz vor fi prelungite şi se vor monta camere de supraveghere prin oraş.
Cele cinci proiecte cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, semnate ieri de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, vor demara în primăvara anului viitor. „Vasluiul va fi schimbat radical“, a promis viceprimarul Daniel Neacşu, adăugând că municipalitatea asigură cofinanţarea acestor proiecte în proporţie de 2%.
Jumătate din banii europeni vor fi folosiţi pentru modernizarea infrastructurii rutiere. „Peste 44 de milioane lei vor fi destinaţi modernizării străzilor. Artera principală, Ştefan cel Mare, va fi refăcută de la intrarea în Vaslui dinspre Bârlad şi până la Protecţia Copilului“, a mai precizat Neacşu.
„Big Brother“ de Vaslui
Edilul a mai menţionat că vor fi modernizate toate străzile adiacente arterei principale, însumând aproximativ 10 kilometri de drum. „Toate şoselele vor fi asfaltate, inclusiv străzile Vasile Alecsandri şi Ioanesei Adrian, care au pavaj“, a spus viceprimarul. Peste 17 milioane de lei vor fi alocaţi pentru reabilitarea şi extinderea liniei de troleibuz, care va fi mai lungă cu 4 kilometri. Totodată, vor fi modernizate trotuarele şi vor fi înlocuiţi stâlpii de iluminat din oraş.
Un alt proiect prevede instalarea de camere video în 20 de zone din Vaslui, considerate a fi „puncte fierbinţi“. „Vor fi 20 de camere video fixe şi 30 mobile, în zona unităţilor de învăţământ şi în intersecţii“, a completat Daniel Neacşu.
Bani europeni pentru Huşi
Tot în primăvară vor începe şi lucrările pentru modernizarea oraşului Huşi, care a primit 11 milioane de euro. „Vor fi asfaltate şi reabilitate majoritatea străzilor. Practic, începe «marea asfaltar