Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu va şti să-i aleagă pe ai săi!

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 8 octombrie 2010 ·

Acesta este titlul uneia dintre cele mai faimoase lucrări (o aglomerare de tuburi de insecticid Flytox, foto 1) ale lui Arman. Un plastician vizionar şi contrariant, despre care nu s-a vorbit prea mult în ultima vreme, şi căruia acum (septembrie 2010 - ianuarie 2011) i s-a organizat o uriaşă reprospectivă (210 lucrări) la Musée Beaubourg (cel mai vizitat muzeu francez alături de Branly în 2009). Probabil unul dintre cele mai importante evenimente din zona artelor plastice europene din ultimul trimestru al anului în curs.

Arman (Armand Pierre Fernandez) s-a născut pe 17 noiembrie 1928 la Nisa, dintr-un tată spaniol, deţinătorul unei averi uriaşe, construită graţie unor prospere fabrici de textile şi risipită în câteva săptămâni din pricina crah-ului de pe Wall Street, din 1929. La dimensiuni mai modeste, comerţul tatălui continuă în trei magazine din Nisa. Fiul reţine din această experienţă a negoţului patern aglomerările de cutii, rafturile înţesate cu marfă, capetele de sfoară şi munţii de hârtii de amabalaj. Artistul devine obsedat de legea seriilor, de repetarea nevrotică a obiectelor identice şi pune bazele "noului realism", realizând produse artistice seriale.

Începând cu 1959 (anul când strânge, într-un singur cadru, "un buchet" de becuri electrice"), Arman va crea nenumărate cutii transparente, pline cu multiple exemplare ale unui acelaşi tip de obiect. Dispuse otova, precum în piesa amintită în titlu, aranjate ca într-un puzzle, cu piesele perfect îmbucate ca în "Masacrul inocenţilor II" (1961) sau cu minuţie de colecţionar, ca în "Masacrul inocenţilor I" (1960).

Pe măsură ce lucrează, Arman descoperă noi tehnici. Iar arta sa evoluează, păstrând însă în centrul atenţiei obiectul ca punct de plecare. Un obiect pe care-l face să explodeze, pe care-l taie, pe care-l decupează sau îl arde, pe care-l striveşte cu ciocanul, îl concasează şi ap

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum 21 minute
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Ploi și vijelii în cea mai mare parte a țării, până joi seară. Avertizare cod galben pentru mai multe județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Ploile se extind și vor cuprinde cea mai mare parte a țării, începând de marți și până joi seară, anunță meteorologii, care au emis și o avertizare cod galben pentru mai multe județe. Ploaie torentialaFoto: Shutterstock Conform Administrației Națion

Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice

Ziua News acum 27 minute
Industria este un sector economic cheie și care a fost afectat de multiple transformări de-a lungul anilor. Acum, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri și investiții menite să revitalizeze industria grea românească, având în

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum o ora
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 42 minute
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 3 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Măsurile PSD duc la creșterea veniturilor românilor și în zonele cu salarii mici. VEZI județele care au fost campioane la acest capitol

Ziua News acum 23 minute
Prin politicile economice ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu, salariul mediu net în luna aprilie a fost de 5.185 lei, depășind valoarea de 1.000 de euro. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), progresul cel mai important co

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

Premier Energy se listează la Bursa de Valori Bucureşti, în urma celui mai mare IPO derulat de o companie antreprenorială în ultimii cinci ani, atrăgând aproape 140 milioane euro

News.ro acum 33 minute
Furnizor şi distribuitor de gaze naturale, precum şi producător, furnizor şi distribuitor de electricitate, Premier Energy a derulat, în perioada 8 – 15 mai, o ofertă publică iniţială prin care a atras 695 milioane lei (aproape 140 milioane euro). E

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°