Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Traian Băsescu invită partidele parlamentare la discuţii

Publicat in Ziua Constanta, vineri 8 octombrie 2010 ·

Preşedintele Traian Băsescu invită luni 11 octombrie la ora 12.00 preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu invită liderii partidelor parlamentare la o discuţie pe trei teme:priorităţile legislative care aşteaptă votul Parlamentului (Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educaţiei şi Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 şi obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020.

Preşedintele Traian Băsescu invită luni 11 octombrie la ora 12.00 preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu invită liderii partidelor parlamentare la o discuţie pe trei teme:priorităţile legislative care aşteaptă votul Parlamentului (Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educaţiei şi Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 şi obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate din Ibăneşti. Patru bărbaţi au căzut într-un bazin de decantare. Trei au fost scoşi în stop cardiac, unul dintre ei fiind resuscitat - FOTO

News.ro acum 35 minute
Patru bărbaţi au căzut, duminică, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru, însă doar unul dintre ei era conştient, ceilalţi trei fiind în

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum 54 minute
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

Un tribunal din Texas l-a exonerat pe un bărbat care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fie executat pentru o crimă din 1977

News.ro acum o ora
După aproape 47 de ani de procese, Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat săptămâna aceasta pe Kerry Max Cook pentru uciderea Lindei Jo Edwards în 1977, declarându-l nevinovat de o crimă pentru care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 27 minute
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 2 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum 29 minute
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 3 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Şase persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în staţiunea Mamaia

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ISU Constanţa, în accidentul rutier au fost implicate patru autoturisme. Accidentul a avut loc în staţiunea Mamaia, în dreptul hotelului Oxford. Intervin SMURD B2 Fripis, moto Fripis si 1 ambulanta SAJ. În accidentul rutier au fost implicat

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°