Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apărare eroică în van: Franţa-România 2-0

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

Naţionala de fotbal a României rămâne fără victorie după trei meciuri jucate în preliminariile Euro 2012. Tricolorii au fost dominaţi pe Stade de France, de naţionala cocoşului galic, dar au pierdut ca urmare a unei greşeli de arbitraj. Golul victoriei francezilor a fost marcat dintr-o poziţie suspectă de ofsaid.

Ne-am apărat, în multe momente eroic, cu Pantilimon şi Chivu în zi de graţie, şi am încercat să muşcăm pe contra-atac dintr-un adversar din care a rămas doar numele; jocul nu a fost unul slab, dar rezultatul ne plasează în poziţia de outsideri la calificare, scrie Prosport.

Tactica lui Răzvan a funcţionat

Răzvan a încercat să aglomereze centrul terenului, cedând deliberat benzile, iar tactica a ţinut; în prima repriză gazdele au reuşit să pună în real pericol doar de 2-3 ori poarta lui Pantilimon, chiar dacă au exercitat o presiune constantă în jumătatea noastră.

La pauză, selecţionerul a mutat inspirat, introducându-l pe Deac în locul lui Zicu, mâna moartă a naţionalei. Tricolorii au ieşit la joc şi, astfel, a doua repriză a fost mult mai dinamică şi i-a ţinut pe toţi cu pulsul ridicat, fazele succedandu-se cu mare rapiditate la ambele porţi. Benzema şi Nasri au fost la un pas să ne trimită în infern, însă paradele de excepţie ale lui Pantilimon ne-au păstrat în meci.

Totuşi, prima mare ocazie din a doua repriză ne-a aparţinut, mult hulitul Florescu fiind aproape de gol. Mijlocaşul şi-a pus toate frustrările într-un voleu de senzaţie, din unghi, însă Lloris a fost imperial.

Ofsaid la Remy

Jucătorul lui O.M., aflat la al patrulea meci la naţională, ne-a spulberat orice speranţă la un rezultat mare la Paris, cu 7 minute înainte de final. Plecat dintr-o poziţie suspectă de ofsaid, extrema dreaptă a campioanei Franţei l-a învins pe bravul Pantilimon. Golul lui Gourcuff din minutul 93 a venit să întărească superioritatea F

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum 2 ore
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Arad: Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani

News.ro acum o ora
Un bărbat din Lipova, judeţul Arad, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat o fată de 13 ani, în repetate rânduri, chiar în locuinţa sa.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°