Se spun vrute şi nevrute despre doctori, că sunt mari amatori (informaţi) de muzică clasică, literatură (nu neapărat clasică), artă plastică (au dat disproporţionat de mulţi colecţionari) şi că au o mare disponibilitate pentru tot ce e nou. Dintre medici se recrutează un procent impresionant de diletanţi, în sensul etimologic al cuvântului, "diletto" însemnând plăcere în italiană, în diverse domenii. Se mai spune că au un foarte dezvoltat simţ al umorului, atunci când alţii şi nu ei sunt ţintele. Au contribuit la cultură şi prin mulţi literaţi, aşa că atunci când mi-a căzut în mână o carte cu titlul: "Aventuri în zona obscură a medicinei" am sperat că voi petrece câteva ore plăcute.
Mărturisesc că mă aşteptam la poveşti cu subiecte palpitante, cum ar fi contrabanda cu organe pentru transplant, modificarea sau ştergerea amprentelor, care ar face imposibilă identificarea unui pacient, adevăratele tragedii sau triumfuri. M-aş fi mulţumit şi cu descrierea unor iubiri pasionate în culisele camerei de gardă sau ale secţiei de terapie intensivă. De fapt însă viaţa de spital e destul de monotonă şi marile evenimente sunt umbrite de rutină, de un medicament care nu dă rezultatele scontate sau de vizita unui reprezentant de firmă de medicamente care îţi încurcă tot programul după-amiezii.
Ei bine, cartea semnată de Carl Elliot, specialist în filozofie şi etică, se ocupă tocmai de lucrurile banale, în spatele cărora descoperim acea zonă obscură, faţa ascunsă şi întunecată a medicinei de zi cu zi. Aflăm câte giumbuşlucuri, ca să nu folosim cuvinte mai grele, îşi fac loc în procesul de creaţie al unui medicament. Traficul ilicit de organe şi ştergerea amprentelor îşi pierd farmecul. Începem să îl înţelegem pe cel care vizitează pentru prima (şi probabil ultima) oară o fabrică de cârnaţi şi îşi jură că nu va mai mânca niciodată aşa ceva. Medicina, ace
