Aproximativ 5.000 de persoane au reuşit să ajungă îndreptul baldachinului de pe esplanada Catedralei Mitropoliei pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Sursa: MARIA CRAUS
Aseară, câteva sute de persoane venite din toată ţara au stat în frig şi în ploaie pentru a prinde un loc cât mai bun la coada formată în faţa Catedralei.
Prima familie care s-a aşezat la rând este din Bucureşti. Membrii acesteia au venit încă de ieri la Iaşi. Ei au spus că este pentru al treilea an consecutiv când vin să se roage pentru sănătate la moaştele Sfintei Parascheva. După ei, alte câteva sute de persoane s-au aşezat la rând. Până la ora 6.30, când preoţii au oficiat o slujba de scoatere a moaştelor Sfintei Parascheva din Catedrala, mii de persoane se adunaseră în faţa lăcaşului.
Pe 14 octombrie în calendar este ziua Sfintei Paracheva. În această perioadă, Iaşiul devine loc de pelerinaj pentru creştini şi catolici. Tot acum au loc şi zilele oraşului. Peste 1 milion de persoane ajung în fiecare an la Iaşi pentru a lua parte la aceste evenimente.
Pelerinii şi comercianţii se roagă la Sf. Parascheva să aibă un an bănos
Prima zi de pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a atras, pe lângă miile de credincioşi, şi zeci de comercianţi care vând obiecte de cult sfinţite, recipiente pentru agheasmă, busuioc şi tufănele şi produse de artizanat.
Cei care şi-au amplasat corturile chiar la intrarea în curtea Mitropoliei au cele mai mari vânzări. Un bucheţel de busuioc costă un leu iar un vas pentru apa sfinţită se vinde cu 5 lei. Cumpărători sunt întrucât ploaia măruntă şi frigul nu au reuşit să-i ţină departe pe pelerini. Pe la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva trec în fiecare oră, în medie, 1.200 de pelerini. După ce se închină la moaşte credincioşii fac rând şi la cele 12 butoaie cu agheasmă aşezate în cur