Sebastian Vladescu a fost de departe unul dintre cei mai controversati ministri din guvernele lui Boc.

A facut declaratii fara sa primeasca inainte bonul de tipar de la seful sau, le-a transmis romanilor sa se scoata singuri din criza, s-a jucat cu cifrele impozitelor cum a vrut, alarmand populatia.

Motivele demiterii sale insa nu au intrunit niciunul dintre lucrurile enumerate mai sus, ci s-a invocat o generala lipsa de comunicare si o nepermisa acordare de sporuri angajatilor ministerului.

Vladescu a fost foarte deranjat de demiterea lui, sustinand ca ar fi trebuit sa ramana la Finante pentru ca ar fi avut multe lucruri bune de facut pentru economie. Mai mult, el nu considera ca a facut nimic gresit, ba din contra.

Ca daca se luau masuri din ianuarie 2010 bugetarii ar fi avut salariul mai mic cu 10-12% si nu cu 25%, nu e vina lui.

I-a luat luni de zile sa-si conviga colegii politicieni ca situatia chiar e grava, ca alegerile au trecut si ca trebuie pus piciorul in prag daca nu se vrea falimentul Romaniei.

Pe scurt, lui Vladescu i-a fost greu, nu a gasit intelegere si chiar daca ar fi putut scoate Romania la lumina, lumea rea l-a facut aproape sa regrete ca a fost de acord sa preia portofoliul de la Finante.

Asta se intampla cu cei care stau pe margine - sunt brusc iluminanti si ei au toate solutiile doar ca nu mai au acces la resurse pentru a le pune in practica.

Astfel, Vladescu a descoperit ca Romania a strans destul cureaua si ca daca mai continua fara stimularea economiei se ajunge la colaps.

Tot asa a descoperit Vladescu si ca Romania nu se poate descurca singura si ca acum are nevoie din nou de FMI.

Probabil ca stand la o bere cu fostii sai consilieri Dan Bittman si Andrei Gheorghe altfel se vede economia. Daca ar fi facut ceva din ce sfatui