O soluţie echitabilă la problema dobânzilor - atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi - este ca noua marjă faţă de Euribor pe care trebuie să o anunţe băncile să fie diferenţa dintre dobânda creditului şi Euribor de la momentul semnării contractului, nu din prezent.

După intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr.50/2010 unele bănci au venit cu următoarea modificare la contractele de credit în scopul stabilirii ratei dobânzii: "dobanda de referinţă din contractul de credit va fi formată prin însumarea valorii indicelui EURIBOR/ROBOR/LIBOR cu valoarea diferenţei dintre dobânda de referinţă aplicabilă în baza prevederilor contractuale şi indicele EURIBOR/ROBOR/LIBOR. La valoarea dobânzii astfel calculate se va adăuga marja fixă din contractul de credit. Prin urmare, dobânda din contractul de credit va fi egală cu valoarea indicelui EURIBOR/ROBOR/LIBORĂmarja (formată din valoarea diferenţei dintre dobânda de referinţă aplicabilă în baza prevederilor contractual şi indicele EURIBOR/ROBOR/LIBOR plus marja fixă din contract)".

Trecând peste faptul că este o formulare ce se înscrie în acelaşi stil "transparent" utilizat de bănci, greu de înţeles de clienţi, practic, marja fixă pe care băncile vor s-o impună se calculează ca diferenţa între rata nominală a dobânzii aferente contractului de creditare la acest moment din care se scade indicele EURIBOR, această modalitate de calcul neavând nicio justificare economică.

Ţinând cont de faptul că indicele EURIBOR este în jur 1%, înseamnă că marja de dobândă fixă va fi între 7 % şi 9% în funcţie de natura creditului. De ce să utilizăm această variantă pe care băncile vor să o impună şi care nu se fundamentează economic pe elementele de cost? Băncile practică această variantă incorectă pentru calcularea marjei fixe deoarece cotaţia indicelui EURIBOR este scăzută (la minime istorice).

Dacă EURIBOR-ul era