Dacă un popor crede că va trăi prost, chiar va ajunge să trăiască prost, pentru că se va comporta ca atare, intrând într-o spirală negativă.

De doi ani de zile, societatea românească resimte ceea ce sociologii numesc Efectul Pygmalion sau profeţia autoîmplinită. Efectul, studiat timp de două decenii de Robert Rosenthal, profesor de psihologie la Universitatea California din Riverside, se referă la fenomenul prin care aşteptările şi, implicit, comportamentul faţă de o persoană, un grup de persoane sau un eveniment influenţează în mod clar rezultatul pe care îl obţinem de la aceştia.

Cu cât aşteptările sunt mai mari, cu atât cresc şansele ca rezultatul să fie pe măsura aşteptărilor. Şi invers. Dacă ne aşteptăm la rezultate proaste, vom „genera“ acest efect. E ca la bursă. Dacă un număr semnificativ de investitori cred că o acţiune se va deprecia, ea se va deprecia, pentru că investitorii vor paria împotriva ei. (Să luăm cazul interacţiunii dintre şef şi subaltern. Dacă şeful crede că subalternul nu este competent, se va comporta conform aşteptărilor sale, iar subalternul are toate şansele să nu obţină rezultate. Şi invers. Dacă şeful crede că subalternul va fi performant, acest lucru are mari şanse să se petreacă, pentru că managerul va crea cadrul propice manifestării performanţei, susţinându-l pe angajat.)

La nivel macro, teoria se poate rezuma astfel: dacă un popor crede că va trăi prost, va trăi prost, pentru că se va comporta ca atare, intrând într-o spirală negativă. Este vizibilă această formă de manifestare în România zilelelor noastre? Întrebarea este, evident, retorică. Un citat din Divertis descrie cel mai bine starea de spirit a românilor: „Astăzi nu mergem la lucru, stăm şi ne facem sepuku!“

Un alt exemplu: majoritatea românilor cred că nu a venit încă sfârşitul crizei, ci dimpotrivă, că e posibil ca aceasta să se adâncească. A