Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeriu Calancea Campionul cu o singură obsesie: aurul olimpic

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Valeriu Calancea este unul dintre cei mai controversaţi, dar şi cei mai ales talentaţi sportivi români de origine basarabeană.

Surpriza Campionatului Mondial de Haltere, ediţia 2010, desfăşurat în septembrie în Turcia, a fost halterofilul român Valeriu Calancea, proaspăt revenit în activitate după o suspendare de doi ani.

„Mă bucur că am luat aur la smuls, dar sunt dezamăgit de medalia de bronz de la total. Aş fi putut face mai mult, dar nu a fost momentul meu. Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice. Este singurul lucru care îmi lipseşte din palmares", a declarat Calancea.

Se poate spune că Valeriu Calancea este un produs al halterelor gălăţene.

A venit la Galaţi, de la Chişinău, în 1999, legitimându-se la Clubul „Dunărea".

A devenit repede o vedetă, dar în 2007 a trecut prin momente dificile: a fost implicat într-un scandal de dopaj care i-a făcut pe mulţi să-l considere un sportiv terminat. Surprinzător, Calancea a revenit pe culmile performanţei după medaliile din Turcia.

Sportivul recunoaşte că a ajuns din întâmplare în haltere. În perioada copilăriei din Basarabia dorea să arate mai bine din punct de vedere fizic, dorea să aibă muşchi.

Cariera lui a început în 1999, odată cu mutarea lui la Galaţi, în România.În 2000 a ocupat locul 10 la JO (cat. 85 kg), însă a obţinut o medalie de aur şi două de bronz la Europenele pentru juniori. În acelaşi an a stabilit şi recordul mondial pentru juniori (205 kg).

În 2001 a cucerit o medalie de bronz la CM pentru seniori, în 2002 a luat bronz la CM şi la CE, iar în 2003 a stabilit cea mai bună performanţă a carierei: două medalii de aur la CM. La CE 2007 a cucerit două medalii de aur şi una de bronz.

După suspendarea din perioada 2007-2009 a revenit în forţă, anunţându-se un candidat serios la medalii la Jocurile Olimpice din 2012.

Întrebări şi răspunsuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 4 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 10 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 13 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°