În ultimii 20 de ani numărul de pescari profesionişti din Galaţi a scăzut de la 3000 la 180. Condiţiile grele de muncă, legile proaste şi veniturile modeste sunt motivele care duc la dispariţia vechii meserii de la Dunăre.
De-a lungul istoriei, cea mai reprezentativă meserie pentru Galaţi a fost cea de pescar. „Galaţiul e sinonim cu peştele. A alătura cele două cuvinte este un fel de pleonasm", spune, în urmă cu şase decenii, scriitorul Mihail Sadoveanu.
Potrivit actelor de recensământ din arhivele statului, în anul 1948 figurau ca pescari nu mai puţin de 6000 de gălăţeni, grupaţi în special în zonele de sud (Dunăre, Brateş şi bălţile de peste Dunăre) şi de est (Prutul şi bălţile limitrofe).
Declinul unei tradiţii
Meseria a întrat în declin încă din anii '70, sub presiunea a două evenimente majore: noul combinat siderurgic de la Galaţi oferea zeci de mii de locuri de muncă bine plătite, iar bălţile din triunghiul Dunăre-Prut-Brateş , în suprafaţă de peste 15.000 ha, au fost desecate pentru agricultură.
Chiar şi în aceste condiţii, până în 1990 mai trăiau din pescuitul profesionist aproape 3000 de gălăţeni.
Paradoxal, dispariţia comunismului a dus la moartea meseriei liberale de pescar. În acest moment, potrivit evidenţelor oficiale, mai sunt doar 180 care-şi câştigă pâinea din pescuit.
Dacă până în 1990 declinul acestei activităţi a fost determinat de industrializare, în ultimii ani ani au apărut noi obstacole, prin care se regăsesc: legislaţia proastă, braconajul scăpat de sub control, poluarea, limitele cantitative aberant de mici impuse pescarilor, birocraţia şi, mai ales, veniturile de mizerie obţinute.
Spre exemplu, din 2008, un ordin de ministru (nr. 325/2007, Ministerul Agriculturii) obligă pescarii, deveniţi adevăraţi funcţionari, să completeze şapte tipuri de acte pentru a putea prinde un peşte. Iată-le: registr
