Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Listările statului ar putea influenţa doar parţial Bursa

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 octombrie 2010 ·

Bursa a crescut cu 0,27% vineri, pe o lichiditate de numai 8,5 mil. lei, într-o piaţă în care investitorii au reacţionat vizibil la anunţul intrării BCR în acţionariatul Oltchim (OLT) şi au ridicat preţul acestor titluri cu 6,98%.

Titlurile combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea au înregistrat cea mai accelerată ascensiune din piaţă şi au ajuns la preţul de 0,23 lei, pe a patra lichiditate de la BVB, respectiv de 782.000 de lei.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni de la BVB, a căror evoluţie este analizată de indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,26%. La finalul sesiunii, titlurile SIF aveau cotaţii în scădere în medie cu 0,35%. Şeful Departamentului de Cercetare Pieţe de Capital al BCR Mihai Iulian Căruntu spune că lichiditatea pieţei va creşte odată cu revenirea investitorilor străini, iar interesul acestora pentru acţiunile companiilor din România ar putea fi stimulat de promisiunile de listare a Fondului Proprietatea, Romgaz, dar şi a unor pachete suplimentare de titluri la Transelectrica (TEL), Transgaz (TGN) şi OMV Petrom (SNP).

"Există însă doi factori perturbatori care ar putea dilua interesul investitorilor. În primul rând există o reticenţă faţă de expunerea pe acţiuni alimentată de semnele de întrebare cu privire la o eventuală reintrare în recesiune a principalelor economii la nivel mondial, în principal cea americană. Al doilea factor este profilul de risc înrăutăţit al României, unde stabilitatea politică pare tot mai fragilă, iar efectul măsurilor de austeritate luate de executiv în a doua jumătate a anului se vor concretiza în menţinerea presiunii pe consumul intern, ceea ce ar putea amâna o reluare sustenabilă a creşterii economice cel puţin încă două-trei trimestre, probabil până la mijlocul anului viitor", a declarat Căruntu.

Analistul BCR crede că valoarea cumulată a ofertelo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 18 minute
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum 43 minute
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Anouk Aimée, actriţa din „La Dolce Vita” şi „Un bărbat şi o femeie” a murit la vârsta de 92 de ani

Mediafax acum o ora
Anouk Aimée, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, a murit la vârsta de 92 de ani. Manuela Papatakis, fiica ei, a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, decesul actriţei. „Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică,

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum 2 ore
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°