Scăderea bruscă a temperaturilor şi, mai ales, incertitudinele cu privire la furnizarea de agent termic în sistem centralizat pentru această iarnă i-a făcut pe vasluieni să se reorienteze rapid. Astfel, în această perioadă, foarte mule persoane din municipiul Vaslui au solicitat debranşarea de la sistemul centralizat, în favoarea centralelor de apartament.
„Ritmul de montare a crescut la circa 50 - 60 de centrale de apartament în fiecare săptămână, iar pentru perioada următoare estimăm că numărul celor care vor solicita montarea de centrale termice va creşte", a spus Adrian Tighici, directorul Gaz Est Vaslui. El a precizat că cele mai multe solicitări au venit din partea vasluienilor care locuiesc în zonele Confecţii, Cuza Vodă şi Gheorghe Racoviţă, unde instalaţiile de gaze au fost adaptate pentru un consum mai ridicat.
Termica, în stand-by
De asemenea, Tighici a dat ca sigură o majorare a preţului gazelor naturale în această iarnă. „Momentan, vasluienii plătesc cu 18% mai puţin pentru gaze decât în restul ţării. Totuşi, o ajustare a preţului gazului în perioada imediat următoare este aproape inevitabilă, mai ales în condiţiile în care am fost în situaţia că preţul cu care am cupărat gazul a fost mai mare decât cel cu care l-am vândut", a mai spus Tighici.
În ce-i priveşte pe vasluienii rămaşi branşaţi la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, cel mai devreme aceştia vor avea căldură în calorifere începând cu luna noiembrie. „O hotărâre definitivă cu privire la Termica va fi luată în viitoarea şedinţă a Consiliului Local. Oricum, mai devreme de 1 noiembrie nu se pune problema ca Termica să îşi înceapă activitatea", a declarat viceprimarul Valeriu Caragaţă.