Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabără: Creşterea preţurilor alimentelor este nejustificată şi artificială

Publicat in Romania Libera, luni 11 octombrie 2010 ·

Creşterea preţurilor la produsele agroalimentare este nejustificată şi artificială, iar procesatorii şi cei care comercializează alimente absorb profiturile din sistem, în defavoarea producătorilor de materii prime şi a consumatorilor, consideră ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, citat de Mediafax.

"Ministrul Valeriu Tabără nu este de acord şi nu va promova niciodată o politică de creştere a preţurilor produselor agro-alimentare care, în acest moment, este nejustificată. Astfel, atât ministrul agriculturii, cât şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nu susţin punctul de vedere al celor care aruncă vina pe producătorul agricol român, fie el mic sau mare. Chiar în contextul în care preţul la materia primă a crescut, există suficiente rezerve în costuri, de la procesator până la raft, care să nu modifice preţurile de vânzare către consumatori", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Agriculturii.

Multe din disfuncţionalităţile pieţei îi defavorizează, în principal, pe producătorii agricoli de materie primă şi pe consumatorul, în timp ce procesatorii şi cei care comercializează produse agroalimentare absorb profiturile din sistem, se spune în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, discrepanţele care apar în privinţa preţurilor produselor agroalimentare sunt date şi de fracţionarea sistemului agroalimentar românesc, unde există o "ruptură aproape totală" între procesatori şi producători.

Totodată, reprezentanţii MADR afirmă că nu subvenţiile sunt cele care creează disfuncţionalităţi legate de preţuri, ci modul în care se speculează cu produsele agroalimentare, lucru pe care nu îl fac producătorii români din sectorul vegetal sau animal.

"Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, nu va accepta niciodată ca asupra producătorilor români de materie primă, fie că este vorba de sectorul vegetal sau de cel animal, să se

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 5 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 4 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 5 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 3 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 7 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 8 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 9 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 4 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°