Globalizarea descrie un proces multicauzal, care este rezultatul evenimentelor dintr-o parte a globului, cu repercusiuni ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului. Din punct de vedere economic si social, aspectul numit “globalizare economica” se refera la (1) fluxuri de bunuri/servicii; (2) fluxuri de persoane (migraţia);  (3) fluxuri de capital si (4) fluxuri tehnologice. FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume, prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.” Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”. Globalitatea este de fapt sfârşitul etapei de globalizare  – O stare ipotetică în care procesul de globalizare este complet sau aproape complet, majoritatea barierelor au fost desfiintate şi “o nouă realitate globală” este în curs de dezvoltare. Termenul a fost folosit în 1998 de către autorul şi economistul Daniel Yergin într-un articol din Newsweek, care a descris starea finala a procesului de globalizare. Termenul a fost detaliat în cartea sa “Puntea de Comanda: Bătălia pentru economia mondială” (Commanding Heights: The Battle for the World Economy). Deşi Yergin a fost creditat ca cel care a  inventat aceast cuvânt, termenul este de fapt mult mai vechi. Raposatul William Safire a gasit etimologia cuvantului  şi o identifică printr-o serie de citate de prin anul 1942, când a fost folosit ca sinonim pentru a descrie un “nivel mondial.” Utilizarea curentă a termenului “globalitate”  se aplică la afaceri si este descrierea unei stări  a competitivitatii in comertul mondial. Globalitatea implica trei fenomene dife