Lower Merion, o scoala din SUA care si-a spionat elevii printr-un program instalat pe laptopuri, a fost de acord sa plateasca 610.000 de dolari catre doi dintre ei, intr-o intelegere in afara Tribunalului.
Blake Robbins, cel care a declansat scandalul, va primi 175.000 de dolari, colegul sau Jalil Hasan va lua 10.000 de dolari, in timp ce avocatul lor Mark Haltzman va lua 475.000 de dolari, potrivit The Huffington Post.
Controversa a inceput in februarie, cand Robbins a dat scoala in judecata dupa ce a aflat ca a fost fotografiat de 400 de ori de pe camera laptopului pe care il primise de la scoala. Cei de la Lower Merion instalasera programul-spion pentru a gasi laptopurile furate sau luate acasa fara aprobare.
Desi Robbins a luat laptopul acasa fara sa aiba dreptul, intrucat mai distrusese doua asemenea dispozitive si nu platise asigurarea pentru acesta, scoala nu s-a rezumat doar la a localiza aparatul, ci i-a facut acestuia poze chiar si cand dormea sau se plimba prin casa la bustul gol. Elevul a aflat despre asta abia mai tarziu, cand oficialii de la Lower Merion i-au spus ca l-au surprins in fotografii atunci cand se droga. Robbins pretinde insa ca de fapt e o confuzie si el manca bomboane.
Lower Merion, o scoala din SUA care si-a spionat elevii printr-un program instalat pe laptopuri, a fost de acord sa plateasca 610.000 de dolari catre doi dintre ei, intr-o intelegere in afara Tribunalului.
Blake Robbins, cel care a declansat scandalul, va primi 175.000 de dolari, colegul sau Jalil Hasan va lua 10.000 de dolari, in timp ce avocatul lor Mark Haltzman va lua 475.000 de dolari, potrivit The Huffington Post.
Controversa a inceput in februarie, cand Robbins a dat scoala in judecata dupa ce a aflat ca a fost fotografiat de 400 de ori de pe camera laptopului pe care il primise de la scoala