Încheiem astăzi incursiunea în romanul istoric „Sărbătoarea Ţapului“.
Minutul de lectură
Mario Vargas Llosa - recentul câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură - descrie tratamentul la care au fost supuşi asasinii dictatorului dominican Rafael Trujillo, în 1961.
„După mult timp - trecuseră ore, zile, săptămâni de când se predase? - îşi dădu seama că i se dădea, cu o anumită regularitate, o supă cu bucăţi de manioc, un colţ de pâine şi o cană cu apă în care gardienii obişnuiau să scuipe când i-o aduceau. Nu-i mai păsa însă de nimic. Putea să se roage. Şi o făcea în toate clipele libere şi lucide, şi uneori chiar şi atunci când era adormit sau leşinat. Dar nu şi când îl torturau. Pe Tron, durerea şi frica îl paralizau. Din când în când, venea un medic al SIM să-i asculte inima şi să-i facă o injecţie care-i reda puterile.
Într-o zi, într-o noapte, pentru că era imposibil să ştie ce oră era, gol şi cu cătuşele la mâini, îl scoaseră din celulă, urcară scara şi-l împinseseră într-o cămăruţă însorită. Lumina albă îl orbi. În cele din urmă, recunoscu faţa palidă, îngrijită, a lui Ramfis Trujillo şi, alături, drept, în ciuda anilor, pe propriul lui tată, generalul Piro Estrella. Recunoscându-l pe bătrân, lui Salvador i se umplură ochii de lacrimi.
Dar, în loc să fie impresionat văzând ruina în care fusese transformat fiul lui, generalul urlă de indignare:
- Nu te recunosc! Nu eşti fiul meu. Ucigaşule! Trădătorule! - gesticula, sufocat de mânie. Nu ştiai cât îi datoram, şi eu, şi tu, cât îi datoram cu toţii lui Trujillo? Pe un asemenea om l-ai ucis? Ruşine, nemernicule!
Trebui să se sprijine de o masă pentru că începuse să se clatine. Îşi coborî privirea. Se prefăcea bătrânul? Spera să-l câştige în acest fel pe Ramfis, pentru ca apoi să-l roage să-i salveze viaţa? Sau fervoarea trujillistă a tatălui său era mai puternică decât d
