Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ipoteze şocante Cine a secţionat conducta de carburant a avionului de la Tuzla?

Publicat in Ziua Constanta, marți 12 octombrie 2010 ·

Tragedia aviatică de la Tuzla a fost provocată! Persoane neidentificate au secţionat conducta de combustibil, înainte de decolare.

După aproximativ trei luni de la moartea a 12 militari din cadrul Forţelor Aeriene şi din cadrul Forţelor Navale, Valentin Vasilescu, pilot militar, fost şef al Aeroportului Otopeni, susţine că accidentul de la Tuzla „reprezintă un atac făţiş adresat întregii Aviaţii Militare Române“. „Se pare că mâna criminală care a pus la cale totul avea o ţintă: comandorul Nicolae Jianu“, a mai concluzionat pilotul militar.

Mai mult decât atât, Valentin Vasilescu afirmă pe site-ul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ANCMRR) - Filiala judeţului Olt, că avionul militar care s-a prăbuşit la Tuzla nu a avut defecţiuni tehnice, „dacă era aşa, el s-ar fi prăbuşit şi ar fi luat foc la impactul cu pământul, nu în aer“. „De eroare de pilotaj ar fi o impietate să vorbim, având în vedere cine pilota avionul. Or, aparatul a luat foc în zbor. Pentru asta există o singură explicaţie: cineva, înainte de decolare, a secţionat conducta de combustibil. Nu trebuia s-o taie de tot, o simplă tragere cu un bomfaier era suficientă. Suficientă pentru ca benzina (şi nu kerosenul) să se scurgă şi, la frecarea cu aerul, să ia foc. Că este aşa o demonstrează şi arsurile pe 70% din suprafaţa corpului a unuia dintre militarii care s-au aruncat din avion. E clar că el a luat foc în interiorul avionului, aruncându-se în flăcări în gol. Aşadar, cineva a avut interesul să ascundă adevăratul motiv al prăbuşirii avionului, excluzând cea mai probabilă ipoteză în cazul unui avion militar: sabotajul“, se mai arată pe site-ul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.

Ce spune Parchetul Înaltei Curţi

Cele mai sus precizate sunt în contradictoriu cu informarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 3 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum o ora
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 23 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 53 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°