Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sofia: Enorm interes pentru vizita cancelarului Angela Merkel

Publicat in Romania Libera, marți 12 octombrie 2010 ·

Cancelarul german Angela Merkel a efectuat luni prima vizită în Bulgaria după ocuparea postului de cancelar în anul 2005. În cele câteva ore petrecute la Sofia, Merkel a fost decorată cu Ordinul 'Stara Planina', cea mai înaltă distincţie din Bulgaria, şi i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Anghel Kâncev din oraşul Ruse. Cancelarul a avut convorbiri cu preşedintele Gheorghi Pârvanov şi cu premierul Boiko Borisov şi a avut un discurs în cadrul unui forum de afaceri germano-bulgar, transmite Agerpres.

Vizita cancelarului german a fost aşteptată cu un interes enorm în Bulgaria. Pe de o parte, Germania este considerată în mod tradiţional cel mai important aliat al Bulgariei printre marile puteri. Pe de alta, premierul bulgar Boiko Borisov a subliniat întotdeauna faptul că se află în relaţii foarte bune cu Angela Merkel, pe care o admiră ca politician. Borisov a anunţat încă în iulie că Merkel urmează să viziteze Bulgaria în octombrie. Potrivit analiştilor, cei mai mari susţinători externi ai partidului GERB, aflat la putere în Bulgaria, sunt creştin-democraţii germani.

Borisov a aşteptat-o pe Merkel la aeroport, unde i-a oferit un buchet de trandafiri roşii. Cel mai probabil însă, premierul a rămas dezamagit după ce şefa guvernului german a refuzat să se angajeze cu un sprijin categoric în favoarea aderării Bulgariei la spaţiul Schengen.

Borisov aproape că a rugat-o pe Merkel să sprijine aderarea Bulgariei la Schengen, promiţând că dacă acest lucru se va întâmpla ţara sa îşi va dubla sau tripla eforturile pentru a fi şi după aderare o frontieră externă sigură a Uniunii Europene. O altă promisiune făcută de Borisov a fost că în următorul raport pe justiţie al Comisiei Europene nu vor mai fi prezente criticile din raportul precedent.

Cu toate acestea, Angela Merkel a dat un răspuns mai de grabă negativ celei mai impor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 9 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 22 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°