Dacă preşedintele Statelor Unite este cel mai puternic om din lume, echivalentul său în plan european nu poate fi altul decât cancelarul german. Adică alta.
Angela Merkel nu e o „doamnă de fier” cum era Margaret Thatcher. Este o doamnă a politicii care s-a remarcat mai degrabă prin maleabilitate decât prin intransigenţă. Într-o lume a bărbaţilor, cancelarul german îşi impune voinţa şi stilul într-o manieră în care este aproape imposibil să nu i se recunoască autoritatea. Cu nimic mai puţin feminină datorită funcţiei, Angela Merkel a împrumutat de la „sexul tare” doar pantalonii, la care nu renunţă în nici o ocazie şi care, subliminal, îi oferă, probabil, sentimentul egalităţii cu interlocutării săi masculi.
Vizitatoarea noastră de ieri se află la comenzile celei mai puternice economii europene – şi când zici „economie”, asta implică aproape tot, pentru că nu există ţări puternice altminteri, dar slabe economic – într-unul dintre cele mai dificile momente de după scindarea lumii în cele două blocuri antagoniste. Pe scaunul pe care-l ocupă la Berlin au stat Kohl, întregitorul şi Genscher, nivelatorul, iar Angela Merkel aspiră la titlul de „învingătoarea”. Învingătoare a crizei mondiale şi artizana plasării Germaniei pe prima poziţie, cea mai influentă, a construcţiei europene.
Germania a ieşit din criză. Cum? Simplu: după reţeta care a făcut din ţara pusă la pământ de Hitler şi de inamicii săi, o naţiune învingătoare în celelalte planuri. Prin seriozitatea, disciplină şi muncă îndârjită. Într-un clasament al celor mai muncitoare naţii din Europa (lăsăm deocamdată la o parte China – ea aparţine altei lumi) Germania se clasează pe prima poziţie. De aici, ea a dirijat sau influenţat toate procesele care au avut loc în Europa în ultimele decenii – şi dezmembrarea Iugoslaviei, şi separaţia Cehoslovaciei, şi avansul spre Uniune a celor trei „fruntaşi” ai E
