Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE vrea să interzică fumatul în toate spaţiile publice

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Comisarul european pentru Sănătate, John Dalli, a anunţat că Bruxelles-ul pregăteşte un proiect legislativ pentru anul 2011, ce urmăreşte eliminarea oricăror excepţii de la interzicerea fumatului în locurile publice, în toate statele membre UE, relatează publicaţia electronică EUObserver, potrivit realitatea.net.

"Avem nevoie de o interzicere completă a fumatului în toate spaţiile publice, în transporturi şi la locul de muncă", a declarat John Dalli, într-un interviu acordat luni cotidianului german Die Welt.

El a precizat că Bruxelles-ul pregăteşte în prezent un proiect legislativ ce va fi prezentat anul viitor şi care nu va mai tolera excepţiile, deoarece "nu este vorba doar de sănătatea vizitatorilor, ci şi de cea a angajaţilor".

De exemplu în Belgia, unde se află Executivul UE, se poate fuma în diverse localuri, cât timp personalul nu serveşte mâncare. În Grecia, ministrul Sănătăţii a recunoscut miercurea trecută eşecul efectiv al măsurii de interzicere a fumatului, luată în 2009, afirmând că mai multe inspecţii au scos la iveală faptul că opt din zece baruri încalcă în mod deschis legea.

Proiectul legislativ al Comisiei ar putea viza şi reducerea cantităţii de nicotină şi alte substanţe toxice pe care ţigările le conţin. Comisia ar putea încerca să impună reguli pentru a reduce vizibilitatea produselor pe bază de tutun şi atractivitatea ambalajului lor. Pachetele de ţigări ar urma să devină identice, cu fotografii de avertizare, cum ar fi plămâni îmbolnăviţi, şi cu informaţii suplimentare privind substanţele toxice pe care produsul le conţine.

Fumatul ucide aproximativ 650.000 de europeni în fiecare an.

Comisarul european pentru Sănătate, John Dalli, a anunţat că Bruxelles-ul pregăteşte un proiect legislativ pentru anul 2011, ce urmăreşte eliminarea oricăror excepţii de la interzicerea fumatului în locurile publice, în toate st

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 46 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 53 minute
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 7 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°