Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz cere tragerea la răspundere penală a managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz cere tragerea la răspundere penală a managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă

Claudiu-Iorga Palaz a depus astăzi la Parchetul pe lângă Judecătoria Constanta plângere penală împotriva lui Dan Căpăţănă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 Cod Penal).

La 22 septembrie 2010, prefectul judeţului Constanţa s-a adresat Tribunalului Constanţa, Secţia Comercială, Contencios- Administrativ şi Fiscal, solicitând anularea parţială a Dispoziţiei 806/23.08.2010 emise de preşedintele Consiliului Judeţean, prin care au fost numiţi şefii secţiilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, întrucât acest act administrativ nu respectă în integralitate prevederile legale potrivit cărora şeful unei secţii din cadrul unui spital clinic universitar trebuie să fie un cadru didactic recomandat de senatul instituţiei de învăţământ medical în cauză, cu avizul managerului spitalului şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii sau, după caz, a autorităţilor administraţiei publice locale.

“Cu toate că de la data depunerii acţiunii, respectiv 22 septembrie 2010, şefii secţiilor în cauză nu au dreptul, conform legii, de a-şi exercita atribuţiile până la soluţionarea dosarului, managerul Căpăţână a permis exercitarea funcţiilor de către şefii de secţii ale căror nominalizări au fost suspendate, transmiţându-le în acest sens adresa 24736/30.09.2010, după ce cu doar două zile înainte consimţise, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, că Dispoziţia 806/2010 respectă doar parţial prevederile legale. Este clar că o astfel de inconsecvenţă în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, ce se adaugă încălcării cu bună ştiinţă a legii, nu fac decât să cauzeze bunului mers al instituţiei. În calitate de garant al respectării legii şi a ordinii publice l

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 5 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum o ora
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 4 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°