Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestatarii de la Finanţe încearcă să intre în biroul ministrului

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Ministrul Finanţelor era miercuri seară încă la biroul său, iar mulţimea de protestatari îl aştepta în faţa uşii. Câţiva dintre angajaţii ministerului au bătut chiar cu pumnii şi cu picioarele în uşa de la cabinetul ministrului.

Mii de angajaţi ai Finanţelor din totaă ţara au început miercuri un protest spontan, supăraţi că nu şi-au primit stimulentele. Trei runde de negocieri au eşuat la sediul Finanţelor, iar protestatarii cer demisia lui Ialomiţianu. "Ministrul nu vrea să semneze. I-am spus foarte clar, este o problemă de fond, este un sector atât de ostilizat nu va putea să îşi facă veniturile iar politizarea pe care încercaţi să o faceţi este absurdă iar oamenii nu au din ce să îşi plătească creditele", a declarat preşedintele SED Lex, Vasile Marica, la ieşirea de la negocierile cu ministrul de resort, Gheorghe Ialomiţianu.

Potrivit liderului de sindicat, ministrul "a spus doar că el va milita ca stimulentele să fie introduse în slarizare".

În opinia lui Vasile Marica, ministrul nu vrea să semneze pentru că îi este frică de prşedintele României, Traian Băsescu şi se mai teme că o reuşită a acestor proteste va da încredere şi altor sindicalişti să iasă în stradă şi să îşi strige nemulţumirile.

"Ştiu care este considerentul lui. Zice că dacă ar ceda acum ar trebui să cedeze la toate categoriile sociale. [...]Banii există, sunt aici, se constituie, stă în pixul ministrului să facă lucrul acesta dar nu vrea pentru că îi este frică de preşedinte", a explciat Marica.

Vasile Marica le-a promis protestatarilor că îi va ajuta şi le va asigura condiţiile optime pentru a rămâne în instituţie şi pentru a continua acţiunea începută.

"Dacă vreţi să rămânem trebuie să ne organizăm. Timpul răfuielilor a trecut. Trebuie să avem înţelegere. Dacă sunteţi hotărâţi să rămânem vă voi aduce apă, ceai şi mâncare...Deci toată lumea vrea să rămână aici.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 30 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 2 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 3 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°