Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este o chestiune de încredere acum, avem nevoie de ştiri pozitive

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Bursa a scăzut marţi cu 0,35%, în linie cu pieţele externe, pe un rulaj mai redus decât lichiditatea şedinţei anterioare şi susţinut în proporţie de 60% de tranzacţii cu acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi Băncii Transilvania (TLV).

Cele mai multe acţiuni au fost tranzacţionate la preţuri uşor sub referinţă încă de la deschiderea şedinţei, iar titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au înregistrat corecţii mai vizibile, în medie de 1%.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în scădere în medie cu numai 0,19%, iar titlurile celor cinci SIF-uri au dus indicele BET-FI cu 0,94% sub nivelul de la finalul sesiunii de luni. Linia pieţei a fost urmată şi de acţiunile companiilor din sectorul energetic, care au coborât în medie cu 0,52%.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă tendinţa primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a înregistrat o corecţie de doar 0,34%.

Variaţiile reduse au venit pe un rulaj de numai 15,5 milioane de lei (3,6 mil. euro), sumă cu 15% sub lichiditatea de luni, de 18,3 mil. lei (4,2 mil. euro).

Totodată, investitorii au realizat şi tranzacţii cu produse structurate, drepturi de preferinţă şi unităţi de fond în valoare cumulată de 1,5 milioane de lei (370.000 de euro), astfel că lichiditatea totală a BVB a fost de 17 milioane de lei (4 milioane euro).

Directorul sucursalei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad, Octavian Dragolea, consideră că pentru creşterea lichidităţii şi a volatilităţii bursei este nevoie de intrarea unor noi investitori străini, însă aceştia vor veni pe piaţa locală numai după stabilizarea economiilor mature şi restabilirea încrederii în România.

"Mai sunt câţiva investitori străini pe piaţa locală, însă sunt de talie mică. Aceştia fac tranzac

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul „Reporteri fără frontiere”, Christophe Deloire, a MURIT la 53 de ani. Conducea de 12 ani organizația ce apără libertatea presei în lume

Gandul acum 22 minute
Directorul „Reporteri fără frontiere”, Christophe Deloire, a murit sâmbătă, 8 iunie, la vârsta de 53 de ani, în urma unui cancer galopant, a informat publicația Reporters Sans Frontieres, RSF. Deloire se afla de 12 ani în fruntea instituției ce apăr

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum o ora
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 30 minute
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum o ora
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 3 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 4 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°