Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cap al reţelei de traficanţi de copii din Ţăndărei, reţinut

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Poliţiştii britanici au anihilat marţi o reţea de traficanţi de minori, în urma unor descinderi efectuate la mai multe adrese din estul Londrei. Agenţii au găsit 28 de copii români, cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, care erau obligaţi să fure sau să cerşească pe străzile capitalei britanice.

În urma descinderilor, opt persoane au ajuns în arest. Printre acestea, şi traficantul Nelu Stoian, care s-a evaporat cu doar câteva ore înainte de descinderile procurorilor DIICOT din aprilie de la Ţăndărei, judeţul Ialomiţa. Acuzat de trafic de minori şi de aderare la un grup infracţional organizat, Nelu Stoian va fi extrădat în cel mai scurt timp. El va fi judecat lae 8 noiembrie alături de alţi 19 traficanţi încarceraţi la Harghita.

Cei mai mulţi dintre rromii din Ţăndărei locuiesc într-o mizerie de nedescris în cocioabe care stau să se dărâme. La polul opus, traficanţii şi-au ridicat palate care valorează 100.000 de euro, cu banii obţinuţi de pe urma copiilor trimişi la cerşit. De altfel, din rechizitoriul reiese că Nelu Stoian şi-a alimentat, în perioada 2004-2009, cele şapte conturi, deschise la diferite bănci din România şi din Marea Britanie, cu 15.000 de dolari, 15.000 de euro şi 64.000 de lei.

În prezent, poliţiştii sunt pe urmele celorlalţi cinci traficanţi de minori, care au scăpat în aprilie: Dobrin Drăguşin (29 ani), Marian Marcu (50 ani), Florian Niculae (33 ani), Alidon Niculae (29 ani), şi Radu Ilie (20 ani).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 55 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 21 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 11 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°