Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa unor ţigani din Craiova, devastată de zece indivizi înarmaţi cu săbii şi cuţite

Publicat in Adevarul, joi 14 octombrie 2010 ·

Proprietarii imobilului de pe strada Râului susţin că membri ai clanului Nistor au intrat peste ei cu bâte şi săbii şi i-au luat la bătaie. Toata casă arată ca după un cutremur. Geamurile au fost sparte, iar pe jos sunt urme de sânge.

Din primele verificări se pare că cele două familii de rromi sunt în conflict de mai multă vreme din cauza unei relaţii de concubinaj între doi copii ai lor.„ A intrat cuscrul nostru şi cu familia lui peste noi în casă şi ne-a omorât. Ne-a furat 25 de galbeni şi totul din casă. Nu sunt de acorda cu relaţia dintre băiatul nostru şi fata lor. Dar dacă ei se iubesc, noi ce să le facem. Nu este pentru prima dată când au intrat peste noi şi ne-au bătut. Vor să le spunem noi unde s-au ascuns cei doi, dar de unde să ştim, dacă de trei zile au fugit din nou.“, a spus Maria Mihai.

„ A fugit cu săracu ăla“

Membrii clanului Nistor, sunt cunoscuţi în zonă ca fiind o familie bogată. Aceştia au recunoscut că au intrat cu forţa peste cuscrii lor, însă au vrut să îşi recupereze lucrurile. „ Ne-am luat înapoi mobila şi hainele pe care le-am dat zestre. Fata mea a fugit cu săracu ăsta. Am reuşit să o luăm de două ori de la el, iar acum au plecat din nou împreună. Dacă aflu unde sunt bag cuţitul în soţul ei şi mă duc la închisoare. Noi nu suntem de acord cu relaţia dintre ei doi“, a spus Radu Găman.

În acest moment, mai multe persoane sunt la audieri la secţia de Poliţie nr. 2 din Craiova. În zona unde a avut loc scandalul sunt 50 de poliţişti pentru a asigura liniştea în cartier.

Rudele fetei spun că acum vor depune plângere la poliţie împotriva cuscrilor. „Dormim noaptea cu frică. Ne-au ameninţat că ne omoară. Ne-au bătut o fată, au umplut-o de sânge. Casa noastră este devastată. Au venit 30 de persoane înamrmate cu săbii, cuţite şi au sărit pe noi“, a declarat Mihaela Stăvaru. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 12 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 13 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°