Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 4% dintre români cred că Guvernul Boc ar trebui să mai conducă ţara

Publicat in Jurnalul, joi 14 octombrie 2010 ·

Un sondaj Avangarde, realizat în perioada 18-30 septembrie, arată că 45% dintre români nu ştiu cine ar trebui să conducă România în perioada următoare, în timp ce 21% spun că o alianţă PSD-PNL ar trebui să facă acest lucru, 15% spun că un guvern de tehnocraţi, 9% de altcineva şi 4% de actuala coaliţie. Cât priveşte conducerea partidelor, 12% dintre repondenţi spun că PDL ar trebui condus de Vasile Blaga (cel mai mare procent al celor care au exprimat o opţiune), 33% spun că Victor Ponta este un lider PSD mai competent decât Mircea Geoană, iar 27% spun că actualul lider PNL, Crin Antonescu, este mai competent decât Călin Popescu Tăriceanu. În cazul încrederii în politicieni, Traian Băsescu are un record negativ. 59% dintre repondenţi au spus că nu au încredere deloc în şeful statului, 15% foarte puţină încredere şi 17% puţină încredere. Liderii PNL şi PSD stau doar cu puţin mai bine, raportul între cei care nu au încredere şi cei care au fiind tot în defavoarea lor. Despre Crin Antonescu, 74% dintre români spun că au încredere puţină, foarte puţină şi deloc, iar despre Victor Ponta, 80% au declarat acelaşi lucru.

61% dintre români spun că toţi oamenii politici din ultimii 20 de ani sunt responsabili pentru starea actuală a economiei româneşti, în timp ce 18% spun că Guvernul Boc, 12% spun că preşedintele Traian Băsescu, 2% dau vina pe PSD şi numai 1% pe PNL. La capitolul încredere în instituţii, cel mai prost stau partidele, parlamentul şi Guvernul. În partide, 96% dintre români au încredere puţină, foarte puţină şi deloc, în guvern 92% dintre români au încredere puţină, foarte puţină şi deloc, iar în parlament 95% dintre români au declarat aceeaşi cotă de încredere. În schimb, în sindicate 78% şi-au declarat aceeaşi lipsă de încredere, acelaşi procent în cazul Băncii Naţionale şi al presei scrise. Pentru români, cele mai de încredere înstituţii sunt şcoal

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ștefan Birtalan, fost campion mondial de două ori cu România la handbal, a murit la vârsta de 75 de ani

HotNews acum 39 minute
Fostul mare handbalist Ștefan Birtalan, dublu campion mondial cu România, desemnat de trei ori cel mai bun jucător din lume, a murit luni la vâsta de 75 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Steaua. Ștefan BirtalanFoto: Agerpres „Ne-a părăsit un Uriaș! D

Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie

Mediafax acum 48 minute
Am totală încredere în Justiţie, spune generalul Florian Coldea, care a ajuns la poliţie să semneze controlul judiciar. El a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti.

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum 28 minute
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum o ora
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 3 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Luminița Odobescu, la Bruxelles: România susţine relansarea negocierilor de pace în ORIENTUL MIJLOCIU bazate pe soluţia celor două state

Gandul acum o ora
La o reuniune ministerială co-organizată duminică la Bruxelles de Regatul Arabiei Saudite și Regatul Norvegiei, ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu, a declarat că România susține reluarea negocierilor de pace bazate pe soluți

Constantin Popovici, locul 1 în prima etapă din noul sezon al Red Bull Cliff Diving

News.ro acum 2 ore
Sportivul Constantin Popovici, care a câştigat Red Bull Cliff Diving World Series 2023, s-a impus în etapa întâi, la Atena, în sezonul 2024 al Red Bull Cliff Diving World Series (sărituri în apă de la 27 metri).

Gabriela FIREA, mesaj de susținere din partea primarului Romei, Roberto Gualtieri. „Un om cu o bogată experiență”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a publicat un mesaj de susținere primit din partea primarului Romei, Roberto Gualtieri. „Este o surpriză plăcută să știu că mă sprijină în lupta de la București primarul celei mai importante capi

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

18°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

15°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°